Runcu, probabil cea mai frumoasă așezare din zona Subcarpatică a României

Dacă în nordul montan avem Boișoara, în subcarpați avem Runcu. Pe care o putem defini cu probabilitate, una dintre cele mai frumoase așezări din zona de submunte a României. Pentru că da, este o localitate care are 6 sate, toate fiind dispuse pe culmi abrupte de dealuri, mărginite de văi adânci. Un singur sat, Snamână e la altitudine mai joasă dar care și acesta urcă până spre culmi.

Pur și simplu această comună are toate satele la înalțime, pe străzi care se ramifică pe aceste culmi înalte care urcă până la 700 de metri altitudine și de pe care se văd toți munții Vâlcii.

Mai mult, toată comuna cu satele ei se află în mijloc de păduri, nu se ajunge altfel aici decât traversând pădurile de fag care umplu toate culmile estice ale județului Vâlcea. Poate și de aceea aici verile sunt mai răcoroase iar iernile sunt blânde dar încărcate de zăpadă.

Este cum s-ar spune o comună ideală, o localitate de unde se vede absolut superb panorama Lacului Râmnicu Vâlcea precum și a municipiului. În ultimii ani, Runcu a fost descoperită nu doar de vâlceni dar și locuitori din capitală, din Sibiu, din Argeș, Olt sau Craiova care au venit să-și ridice aici o locuință.

De altfel toate eforturile administrației Stoica au fost menite în a consolida infrastructura comunei pentru a deveni atractivă celor care doresc să-și construiască o casă de vacanță sau o locuință în Runcu.

Runcu este prin urmare cea mai bună destinație pentru cei care doresc să se mute foarte aproape de municipiu dar într-un cadru natural unic, pentru cei care vor să reseteze stilul de viață, pentru a o lua de la capăt, pentru a se îngriji de propria sănătate, pentru o viață liniștită.

La capitolul infrastructură de apă și canalizare, comuna Runcu va acoperi în totalitate toate zonele cu aglomerare de gospodării, după implementarea poiectului pentru care a primit finanțare de la Ministerul Dezvoltării. Întreg satul Valea Babii va avea aceste utilități, potrivit primarului Vasile Stoica, care spune că în acest moment există rețea de apă potabilă doar în trei sate din șapte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *