Rulote, corturi, turiștii au luat cu asalt tărâmurile răcoroase ale Boișoarei

”Cetatea” montană a Boișoarei cunoaște deja un număr simțitor crescut de turiști în această vară, astfel cea mai atractivă comună a Loviștei a ajuns să fie descoperită.

”E un adevăr și o bucurie că pe toate văile, toate pârâurile sunt corturi, vin rulote, vin oameni de departe, din Constanța, din Moldova, din București. Vin la munte, mulți pentru prima dată dar spun că vor reveni. Este un flux crescut de turiști în această vară, dublu față de anii anteriori. Și spre suprinderea mea, mulți se interesează cât costă pământul în zonă, dacă sunt case de vânzare. Se știe că autostrada va veni aproape, se știe că drumul are șanse de a fi asfaltat”, spune primarul Mihai Sandulache.

Adevărul este că în luna iulie a existat deja un număr foarte mare de turiști care au venit cu cortul și care au împânzit zona Boișoarei, atrați fiind de acest loc similiar oricărei comune din Apuseni.

Pentru că dincolo de crestele munților, dincolo de ceea ce se vede, precum o altă lume, un alt univers, un alt regat se află, la marginea de est a Vâlcii, pe sub munții lui Vladislav, acolo unde molizii dansează cu fagii, acolo. Acolo s-a născut Boișoara.

O moștenire sfântă a primilor cavaleri, făcuti de vodă Vladislav, cei 7 boișoreni care au primit sigiliul regal pentru acest ținut, o întindere în frumoasa Loviște, o întindere de poieni subalpine, unde coifurile munților țin această masă rotundă care se numește Boișoara.

Comuna cu trei sate aruncate precum semințele biblice pe malul de ape reci, s-au născut aici, între legendă și istorie, de la Găujani și Bumbuiești, este o clipă de neuitat preumblarea prin albul zăpezii sau vara în triluri de greieri rebeli. Boișoara este o localitate, poate nu greșim, atât de frumos dispusă, încât este antecamera îngerilor sau locul unde Dumnezeu servește un ceai la amiezi, să se odihnească după atâta amar de vreme de la facerea lumii.

Case mici, case mari, case cuminți, stânci crestate, inscripții mistice, cavalerii maltezi au trecut prin aceste locuri, poate că aici este ascuns Graalul, nu vom ști decât peste încă un mileniu dar cert este, că Boișoara stă precum steaua magilor, acolo, în vârful frumos la Vâlcii.

Dacă și drumul Loviștei va cunoaște reabilitare, acest giuvaer vâlcean va străluci nu doar pentru noi, inițiații care mergem, călcăm acest ținut superb al munților de Vâlcea. Atunci va fi altceva, nu doar câte o casa cumpărată pe ici pe colo, prin poienile unde zburdă caii Loviștei.

Boișoara este o cetate, ca o masă rotundă, înconjurată de munți, de coifuri împietrite, de cavalerii lui Vladislav care după ce s-au sfârșit, Dumnezeu i-a transformat în atlanți de jur împrejur să apere, unul dintre cele mai frumoase locuri ale României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *