Ruina Casa Olănescu, fostul comisariat sovietic, fost CAP, fost conac boieresc, va deveni Centrul Cultural al Râmnicului

Acesta este anunţul aşteptat de ani buni la Râmnicu Vâlcea. Anunţul a fost făcut de Mircia Gutău, primarul Râmnicului, vineri într-o conferinţă de presă

„Renovarea unui obiectiv atât de frumos din centrul Râmnicului a fost pentru mine o prioritate. A intrat în linie dreaptă, adică a fost semnat contractul pentru proiectare şi execuţie. Deci vom avea o bijuterie în centrul oraşului. Era păcat de această construcţie să asistăm cum se prăbuşeşte, mai ales că ea a fost, ani buni, locul artelor, ateliere de pictură au fost aici. Am citit că are o istorie extrem de bogată şi atunci merită un efort financiar pentru reabilitare”, a precizat Gutău.

Fostă stăreţie de schit, ulterior conac boieresc, sediu al comandamentului sovietic, gospodărie agricolă, dispensar medical, azi o ruină în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, casa Olănescu, monument de secol XVIII, strigă de ani buni după ajutor, fiind necesară suma de 500.000 de euro pentru a fi salvată.

Râmnicu Vâlcea a fost, până în anii ’60, unul dintre cele mai frumoase târguri ale Olteniei de sub munte, prin multitudinea de case boiereşti, prin boema vâlceană, cea care l-a inspirat pe Caragiale, multe dintre schiţele sale având la bază spiritul oraşului de sub poalele Capelei, culminând cu celebra piesă ‘O scrisoare pierdută’.

Viaţa la Râmnicu Vâlcea, în perioada interbelică, era dominată de aristocraţia locală sau bucureşteană, care poposea aici zile întregi, înainte sau după o cură cu ape minerale la Govora, Olăneşti sau Călimăneşti. Nu era un centru industrial, dimpotrivă, era un oraş al monoclului, al jobenului, al cabrioletelor, al dramelor şi poveştilor de amor, care mai de care mai romanţată, în lumea boierimii de început de veac XX.

De aceea, poate, autorităţile de după 1947 au insistat să distrugă complet parfumul de epocă al râmnicenilor, aflaţi la intersecţia a trei regiuni – Ardeal, Muntenia şi Oltenia. Râmnicul fusese doar primul oraş cu pârtie de bob din ţară! Oraşul număra sub 35.000 de locuitori în 1965, majoritatea oameni erudiţi, cu case frumoase pe Ştirbei Vodă, pe Carol I, pe Mihai Viteazul, pe Bulevardul Mare (actual Tudor Vladimirescu). Aici se făceau cursuri de pian şi se păstra tradiţia lui Five o’Clock’, spune directorul Direcţiei judeţene de Cultură, prof. dr. Florin Epure.

Nu erau multe fabrici, o tăbăcărie naţionalizată, care a aparţinut boierilor Simian, şi câteva ateliere de mobilă. Oraşul nu avea blocuri, dar casele aveau un etaj sau două, case fie la şosea, ca în Ardeal, fie cu o grădină frumoasă în faţă, majoritatea o combinaţie între stilul brâncovenesc al zonei, cel austriac de peste munţi sau influenţat de barocul franţuzesc.

Sfârşitul anilor ’60 vine cu industrializarea, în doar 20 de ani oraşul vechi este ras de pe faţa pământului, apar blocurile socialiste, iar în anii ’80, populaţia municipiului deja depăşea 90.000 de locuitori. Totul, în urma construcţiei platformei industriale din zona Râureni, acolo unde funcţionează azi agenţii economici, unii cu probleme, alţii mai norocoşi.

Centrul oraşului este complet sistematizat, dar se întâmplă şi minuni. Una se numeşte Casa Olănescu, un rest de clădire a unuia din cele mai frumoase schituri – Inăteşti – de care pomeneşte Mircea cel Bătrân în hrisoavele sale. Schitul se întindea în zona central-estică a oraşului, avea mori de apă şi dealurile Petrişorului.

La mijlocul veacului al XIX-lea, schitul se desfiinţează, iar stăreţia, o construcţie în formă de L, este cumpărată de Petre Olănescu, deputat şi prefect de Argeş. Aici va locui familia Olănescu, familie reprezentativă pentru realizările care aveau să urmeze în zona Vâlcii. Până în 1944, când Elefteria Olănescu, nora lui Petre Olănescu, este dată afară de sovietici, iar comandamentul Armatei Roşii, ulterior politic, al URSS, se stabileşte chiar în conac.

În 1949, după sovietici, statul român găseşte de cuviinţă că cea mai potrivită destinaţie a conacului boieresc din centrul Râmnicului este cea de magazie şi sediu de birouri al brigadierilor de la… Gospodăria Agricolă de Stat Râmnicu Vâlcea. Până în 1984 conacul este dispensar medical, dar şi grădiniţă. Miracolul se petrece în 1984, când în fruntea Direcţiei de Cultură vine un profesionist care reface clădirea şi o transformă în muzeu de artă medievală.

Acesta a fost primul personaj care a realizat importanţa în timp a fostei stăreţii. Din păcate, exponatele nu puteau fi păstrate în siguranţă, iar Casa Olănescu este cedată Uniunii Artiştilor Plastici.

După 1990, nu se mai intervine asupra casei, care numără deja 300 de ani vechime, iar după anul 2000, Casa Olănescu revine, în acte, primăriei. Ulterior este retrocedată în mod dubios, actualul proprietar preferând să o lase să se distrugă. Acelaşi proprietar care a preluat şi fosta clădire Donca Simo. Un „criminal” de artă…

Lângă acesta, s-a ridicat, între timp, Seminarul Teologic, o clădire impunătoare, în schimb, conacul se distruge de la o zi la alta.

Azi, Casa Olănescu, pustie, învăluită de vegetaţie, cu tencuiala căzută, cu acoperişul pe jumătate distrus, fără niciun viitor stă în tăcere, muribundă, aşteptând să se prăbuşească odată pentru totdeauna. Ultimii pictori ai UAP au plecat în 2006, speriaţi de zgomotele pe care le scoteau grinzile, atunci când bătea vântul.

Boierii Olăneşti au înnobilat, în secolul trecut, aceste meleaguri, au dat naştere unei staţiuni de renume – Băile Olăneşti, au dat nume râului care trece prin centrul municipiului, dar casa lor… este azi una din ruinele ‘nobile’ din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea.

Dar se pare că avem un viitor, edilul Râmnicului a venit cu vestea cea bună, aici , după renovare va funcţiona Centrul Cultural al Râmnicului.  Dacă reuşeşte această minune, administraţie Gutău merită tot respectul.

„Este o veste bună, am vorbit cu dommnul primar care m-a întrebat ce destinaţie ar putea avea. Am spus, un Centru Cultural care să vegheze şi să promoveze viaţa culturală a oraşului. De ce nu am putea printre altele gândi un Festival „Nopţi Albe” la Malul Alb, un festival similar celui de la Brezoi. Toate evenimentele din Piaţa Publică ar putea fi create într-un astfel de laborator”, spune Gheorghe Dican, preşedintele UAP Vâlcea

Liviu POPESCU