România veche, coruptă se zbate, urlă, înjură… Degeaba! E în metastază.

Protestele din aceste săptămâni sunt foarte importante nu doar prin prisma unor succese imediate, ci prin impunerea unui control absolut de temut asupra clasei politice şi nu numai. Ele sunt, de fapt, chintesenţa a două Românii. Dar nu a două Românii ca naţiune contemporană, ci ca un conflict între vechi şi nou.

România veche este cea care se retrage, dar nu uşor, ci cu spasme, convulsii, înjurături… Este o Românie pe care o ştim cu toţii. Una a corupţiei, a învârtelii, a şpăgii, a plăţii pe sub mână, a clanurilor, a incompetenţei, a frăţiei de un anumit gen, a micului ciubuc, a orientării politice cu interes, a traficului de influenţă. O Românie agasantă, unde ţelul era să ajungi la putere, de la un rol în măruntul Consiliu Local al unei comune cu 1000 de locuitori, la primar, şef de judeţ, senator sau deputat. Dar nu pentru comunitate, ar fi fost chiar culmea! Ci pentru influenţă. Pentru a face avere, pentru a agonisi, pentru a organiza un clan, pentru a fi zeu, stăpân, vechil, feudal…

Unii, spre a se apăra, identifică Binomul, alţii, Sistemul, alţii, forţele oculte, dar toţi au acelaşi scop. De a înjura această exorcizare, de a scuipa spre agheasmă. Nu e niciun binom, nicio forţă ocultă, nu e nimic din toate astea. Este doar o reglare a României. Există o altă generaţie, una şcolită în lumea civilizată, una care se trezeşte dimineaţa şi se culcă noaptea târziu, o generaţie a muncii, a responsabilităţii, una care vrea mai mult, dar prin muncă, una care are satisfacţia lucrului bine făcut. O generaţie care nu mai vrea promiscuitate. Una care s-a săturat de textul „Vorbeşte şi tu cu senatorul X. E jupân la el pe tarla, el poate orice” sau de aceşti intangibili ai zonei politice şi administrative: „Aoleo, vezi că ăsta e primarul, vezi că ăsta e ăla care taie şi spânzură”. Este o generaţie care s-a maturizat, care a absolvit şcoala fără să copieze la teză, a luat bacalaureatul fără ajutor de la supraveghetor, a urmat cursuri universitare la locuri bugetate sau în afara ţării şi a revenit aici şi vrea să trăiască exact ca afară.

O generaţie care nu-l iubeşte pe milogul sau pomanagiul pervers, nici pe şmecherul de cartier, şmecherul din administraţie, şmecherul din politică. Este o generaţie a bunului-simţ, care consideră că timpul României vechi a apus.

Nu este uşor, cei care au trăit pe spinarea politicienilor, a managerilor de stat din fabrici socialiste muribunde, din peşcheşul dat pe ochi frumoşi sau ca taxă de protecţie, politicienii care au fost obişnuiţi să fie consideraţi zei, mari, inimoşi, frumoşi, deştepţi, baroni locali, oamenii de afaceri de carton care au mânărit lucrări, au dat mită pentru a se înfige la banul public pentru a-şi lua partea, aceştia simt acum exorcizarea României.

Da, toţi aceştia apar acum pe RTV, pe antene, urlă că lumea e manipulată, că tinerii sunt soroşişti, că binomul, că sistemul… Spectrul, perspectiva e dramatică, apocaliptică pentru ei. O lume, lumea lor, se închide, moare, se termină, pentru că din urmă vin alţii, şi mai pregătiţi, şi mai exigenţi.

Este o generaţie care iubeşte cu adevărat România, care crede în România Europeană, în valorile occidentale ale bunului-simţ, ale economiei de piaţă şi calităţii şi care, atunci când ridică tricolorul sau cântă imnul, nu le face ca pe o sarcină de partid sau ca să dea bine la imagine.

Cancerul s-a întins în România veche. Mă uit cum urlă, cum rage, lovită fix în plin. PSD a retras ordonanţa, OUG 13 era un gest mărunt de a testa piaţa. De a vedea care e pragul de suportabilitate. Nu a reuşit! Este groaznic! Cum adică, să ajungi la putere şi să nu faci nimic în plan personal?! Doamne, e inadmisibil, spun ei.

De aceea, poate că e funny: s-ar putea ca, în 2020, pretendenţii la intrarea în politică sau la candidaturi să fie şi mai puţini. Pentru că, undeva, DNA, Binomul stau la pândă. DNA, de fapt, este braţul armat al protestelor. Este exprimarea celor care strigă. Ei ştiu că doar cu parul legii pot cenzura corupţia, îi pot forţa pe cei care intră în politică, în administraţie să o facă dezinteresat şi strict pentru a conduce comunitatea.

Am auzit, din ce în ce mai des, expresia:”Nu mai merge cum era odată”, cu oftatul de după. Cât m-am bucurat! Este semnalul. Se termină România veche. Citiţi acum ce mai e de citit, uitaţi-vă la jumătate din clasa politică… Nu îi vei mai veţi vedea peste 4 ani. România a pornit pe o altă direcţie, a plecat spre România Nouă.

Nu, nu e Binomul, nu e Sistemul, nu e Oculta Mondială, suntem noi, banali, simpli, cei care nu plângem după timpurile când semnai un contract de câteva mii de euro în biroul unui manager de fabrică de stat socialistă muribundă… Şi, după noi, priviţi, vin mulţi, de 25-35 de ani. Da, da, din aceia manipulaţi şi pervertiţi de normele occidentale.

Liviu POPESCU