România spre ce viitor înclină: o Federalizare a Europei sau o Confederație de state naționale și suverane?

În 1860, în SUA, statele sudice au refuzat să mai facă parte din clubul federal, au refuzat politicile Washingtonului și au provocat secesiunea. Mai întâi Carolina de Nord și au urmat rând pe rând toate celelalte până la Virginia, state care au optat pentru o confederație de state suverane și naționale, unde nimeni să nu se implice în legile lor interne. Ce a urmat, știm, un război civil, în cele din urmă Nordul industrial a învins Sudul aristocratic rural iar SUA au revenit la statutul de federație.

În Uniunea Europeană avem voci progresiste care merg pe același principiu nordist, ca Bruxelles să devină o capitală și care să impună o politică unitară în toate cele 27 de state dar și contravoci care cer neamestec (Ungaria, Cehia, Polonia) ducând până la secesiune, vezi Marea Britanie.

Evident nu mai suntem în 1860, nu avem un Lincoln și federația nu se menține cu forța. Plus că Uniunea Europeană este o conglomerat eterogen de națiuni, religii, istorii, orgolii diferit de vechile state confederative sau federative americane.

Cum ar fi mai bine? Sau pentru ce să optăm? Spre un curent federalist și unul suveranist?

Odată cu dezvoltarea unei economii globale, a libertății de mișcare Schengen, a căderii granițelor economice și sociale, a pestrițării populației, fiecare stat european are deja peste 15% inflație de populație nebăștinașă, cifră care crește anual, curentul progresist care merge pe o politică federativă, se face din ce în ce mai simțit și auzit. Acest curent este promovat de generația millennials, promovat în cercurile universitare, de clasa de mijloc, într-un cuvânt din zona elitelor. Care merge pe principiul toleranței, deschiderii, echivalenței, excludem de aici derapejele neomarxiste, nocive pentru moștenirea culturală.

Vorbim strict de o federație care funcționează pe principiul corporatist, multinațional, eclectic, cu un nucleu de conducere central și centrat într-un board constituit în Consiliul de Administrație. Adică Bruxelles în cazul nostru, zona de head office unde se fac legile care să aibă aplicabilitate de la Madrid până la Talin. Asta ar însemna însă un sistem centralizat economico-financiar, juridic și politic. Diferențele de trai ar trebuie să fie nivelate și asta se poate face doar prin federalizare. România nu are resurse pentru a deveni un stat puternic economic printr-o limitare a granițelor.

Mai mult, printr-o federalizare, accentul corupției se mută spre Bruxelles, Bucureștiul devine doar o capitală figurativă, asta dacă ne gândim că politicile fiscale, monetare și de justiției socială vor deveni unitare și comune. România devine un județ pe harta Federației Europene.

Bun, ce ar aduce în minus sau plus, suvernitatea. Susținătorii suveranismului spun că se pierde identitatea. Deși aceste aspecte privesc oarecum generațiile older sau oldest sau zona vestelor galbene. Pentru că millennials se nasc deja cu gadgetul în mână. Doar fi-mio vorbește prin rețea cu doi tipi din Torino, cu un altul din Montpellier și unul din Praga. Fără a avea bariere de zestre patrimonială.

Suveranismul vine din păcate nuanțat cu o păstrare nu a valorilor și culturii naționale, ci mai degrabă cu menținere a micilor noastre matrapazlâcuri, a unui sistem bazat mai degrabă pe ”tovărășii” decât pe competitivitate. Companiile sau firmele românești trebuie să joace în acest uriaș spectru economic. Iar dacă sunt bune se pot impune. Avem exemplul Vâlcea, unde capitaliștii români au cucerit piața, mergând însă pe principii economic liberale. În retail firmele românești sunt mai căutate și mai stăpâne pe piață decât multinaționalele la noi în județ. Avem în Vâlcea, un capitalist român în chimie care este un actor regional. Să nu mai spunem de un alt actor pe piața geotextilelor care joacă alături de granzii Europei.

Deci suveranismul este doar un fel de sperietoare populistă care este arătată generației cu basma în cap, care oricum nu a înțeles nimic și nu va înțelege niciodată mai mult decât istericalele Șoșoacăi.

Eminescu sau Enescu nu se descompun în lumea mare, dimpotrivă, cultura română are mari șanse de a se prezenta universalității prin aceste autostrăzi de comunicare, decât dacă i-am păstra într-un univers închis. De aceea spun că suveranismul vine doar ca o luptă de a ne păstra corupția românească în detrimentul corupției posibile de la Bruxelles. Vasluiul este un județ suveranist sărac, unde populația este aburită cu doctrine auriste, în timp ce baronul Buzatu este cel mai bogat om de stat din județ. Suveranismul nu face decât să păstreze o Bourboniadă, un fel de aristocrație coruptă locală, care se ascunde sub lozinci șoșociste, strigând mereu că Bruxelles ne fură iile și brăcinarii strămoșești, în realitate, doar ne pune camere de supraveghere pe cimitirele unde se dau spăgi sau tablouri

Timpul însă lucrează în favoarea federalizării. Utilitățile care anual ocupă mai mult din suprafață rurală, fiecare budă din grădină care se mută în casă, te apropie mai mult de Bruxelles. Fiecare aspirator robot din apartament permite timp pentru a gândi că lumea este atât de mică, fiecare city break pe care clasa mijlocie în creștere și-l permite face ca site-urile suveraniste să piardă din trafic.

Nu este nevoie așadar de un Lincoln și nici de un Gettysbourg pentru ca suveranismul secesionist să piardă. Fiecare copil care se naște într-o familie de clasă mijlocie este un soldat unionist care cu gadgetul va învinge ipocrizia generației care se duce.

Evident radicalizarea neomarxistă face mai mult rău curentului federal. Scoaterea cuvântului negru din dictionar este la fel de inoportună și dezavantajoasă precum este pentru suveraniști, retorica lui Șoșoacă.

România însă are în interior paradigma cosmopolită. Istoria noastră tristă care ne-a determinat să fim diplomați pentru a supraviețui nu ne oferă mari orgolii de fost imperiu, de aceea, din punct de vedere cultural și național noi am apărut prea târziu în zonă, timp prea puțin pentru a regreta ceva și asta ne impune o disponibilitate destul de mare pentru a intra în acest curent unional.

Nu am fost Bostonul nordiștilor, nici Virginia sudiștilor, am fost un banal stat de frontieră, gen Maryland care am optat și vom opta în corpore pentru federație, chiar dacă pe aici pe colo, sunt voci secesionsite.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *