România reală este țara prostituției, a prostituării, a prostirii și a prostiei

Dincolo de aliterația din titlu, vom porni în analiza noastră de la niște certitudini: în acest moment, vreo 4 milioane de români apți de muncă nu lucrează pe nicăieri. Iar din 5,5 milioane de salariați, doar vreo 2 milioane au habar de ce lucrează, vin motivați la job și pleacă satisfăcuți, fie de leafă, fie de reușita unui proiect. Restul vin la job încrâncenați, din obligație, să treacă timpul, să ia o leafă acolo, să se prefacă, simplu, că au o activitate.

Suntem, de altfel, singura țară din Europa unde mulţi elevi de clasa a VIII-a nu știu ce să urmeze, pentru ce au chemare, care este jobul care li se potrivește. De ce? Pentru că nu au nici consilieri școlari, nici un diriginte bun, nici o familie educată. Aceşti tineri provin, în mare parte, din acele familii care au mers pe principiul lui ”ceac-pac”, să facă acolo ceva, șmecherește, conform principiului „noi îi păcălim că lucrăm, ei ne păcălesc că ne plătesc”.

De aceea avem cea mai mare rată de prostituţie în rândul elevelor minore – sunt pline site-urile porno de tinere de 16-17 ani, iar delincvența juvenilă este cea mai ridicată din rândul statelor comunitare. Fetițele nu au repere morale, bâjbâie și fug de ecuaţia de gradul 2, despre care nimeni nu le spune care îi este rostul. Și atunci, închiriatul unei garsoniere pentru sex de escortă aduce mai mulți bani într-o zi decât perspectiva unui job, la un moment dat, pentru care trebuie să se obosească cu niște profesori, de multe ori, la fel de tălâmbi ca ele.

Nu avem psihologi decât absolvenți de Spiru Haret și Cantemir, care te pun să desenezi copaci și îți arată niște culori; nu avem profesori buni decât niște personaje care au luat note de 3-4 la titularizare și care, în niciun caz, nu au cum să-și facă o normă întreagă la o școală din mediul rural, fiind nevoiţi să alerge la cel puțin 5 școli din 5 comune diferite (ne referim la limbi străine, fizică, chimie, istorie, geografie). Cine ar face asta? Doar cei mai mediocri absolvenți ai respectivelor facultăți care se mulțumesc cu veniturile respective și cu naveta. De aceea aleargă după cartoane, gradații, mint concursuri, proiecte, pentru a țepui statul cu un procent salarial, asigurat de o gradație. Păi mai au timp să se ocupe de elevi? Scopul este să strângă o șpagă, să plătească pensionarea unui cadru didactic din oraș etc.

De fapt, România nu a avut cultul muncii nici înainte de 1989, cum vag ni se sugerează. Comunism au avut și cehii, și ungurii, dar ei au construit fabrici și autostrăzi. Ai noștri au fost produși ai unui sistem prost, care nu producea calitate, noroc cu merele și perele pe care le exportam că nu se fac la strung. Înainte de 1989, era o vorbă românească: „Măsori cu șublerul și tai cu autogenul”. Până în 1989 și bietele pânze de traforaj erau mai bune dacă erau importate dintr-o țară prietenă socialistă. Așadar, vecinii noștri comuniști lucrau mai bine decât pleiada de muncitori români și mari specialiaști. Se mințea și se fura mult și se făceau lucruri proaste, Dacii care crăpau, autobuze care se deșurubau, tractoare pentru Zambia și Namibia, țări unde elefantul fusese primul vehicul văzut de băștinași. Pentru că muncitorul român era fie luat de pe stradă (o putoare și un derbedeu bișnițar) și băgat în vreo fabrică, unde ce făcea pe stradă făcea și în fabrică, fie era un produs al clasicei menghine din atelierul școală, de la școala profesională, unde, cu o țuică, lua atestatul de lăcătuș. I-a împiedicat pe români Ceaușescu să fie precum instalatorul polonez? Nu, gena noastră, gena ”ceac-pac” a fost cea care a promovat un astfel de popor.

România, după 1989, nu a făcut decât să fie mai liberă în a-și arăta nepriceperea și subcultura civică și educațională. Altfel nu aveam 13-15 iunie 1990, când masele românești au venit alături de mineri să zdrobească paradigma unei societăți capitaliste pe care mâna aia de oameni o cerea în piață.

De fapt, majoritatea celor care voiau un alt tip de societate, una profesionistă, în care să-și folosească talentul și să fie retribuiţi corespunzător, au plecat imediat în anii de după 1990. Cei care au dorit să muncească la fel de oligofren ca până în ’89, dar să fie plătiți ca în vest, au rămas în țară. Pentru că avea timp să plece de la fabrică, zile bune (pontați), la turci și la sârbi, cu șuruburi. Să ia un ban prin speculă. Ban care să se transforme în televizor color și în carpete. Sau ghiuluri.

Pentru că România a devenit, la un moment dat, țara ghiulurilor. Ce brand de prostie poate fi mai mare decât ghiulul? Poate Caritas. Fenomenul care a monopolizat exact nevaccinații de azi sau pe părinții lor a fost Caritasul. Peste 50% din populația României (nu doar muncitorime, avem profesorime, medici, inginerime) a mers la Cluj în anii ’90 ca să depună bani într-o schemă absolut ilogică matematic. Dar nimeni nu și-a pus vreodată această întrebare. Cel puțin în Vâlcea, scări de bloc întregi mergeau la Caritas. Vreți o altă dovadă a prostiei? La țară s-au vândut vaci și porci, adică investiții în natură, pentru a face rost de bani pe care să-i arunci pe apa Someșului, la Caritas.

Asta este România parentală, a generației de azi. E România care a ieșit idioată din comunism și care a generat, ulterior, exponențial, prostie. Din această masă au rezultat Dragnea, Dăncilă, Prună sau Gorghiu.  Sau, de acum putem spune clar, delirantul Cîțu. Care, chiar dacă sunt, aparent, de o parte și de alta a baricadei, au același fond primar. Nu am încredere nici în pipițele care au terminat, în anii ’90 – 2000, Cantemir sau Ecologică, unde era important cine te fu..finanța, nici în fata de la Videle, absolventă de petrol și gaze, unde se duceau cei mai proști elevi dintr-o clasă de Industrial.

Așadar, să nu o dăm după cireș. În prezent, România nu are un sistem de valori. De fapt, nu prea a avut niciodată, decât dogmele predicate de preoți în biserică. Comunismul a promovat nonvaloarea, iar capitalismul a continuat lichelismul ca formă continuă. Singurele lucruri bune din România sunt o mână de industriași autohtoni care fac perfomanță și marile concerne din IT, auto sau alte tipuri de industrii, cele care nu au fost atrase aici doar prin prisma forței de muncă ieftină.

În rest, așa cum am spus, avem 4 milioane de români apți de muncă, din care 2 milioane (!!!) nu sunt prinși pe nicăieri, nici șomaj, nici asistaţi, nici venit minim garantat, iar 2 milioane apar în registrele domeniului social. Deși au mâini și picioare.

Ca să nu mai spunem de faptul că, în România, doctoratul se poate lua și la 30 de ani, chiar dacă ai absolvit Brâncoveanu sau Cantemir. Iar clasa politică e plină de absolvenți de tot felul colegii de apărare, de institute diplomatice și alte bazaconii. Ipocrizia și snobismul născut din prostie. Prostia născută din prostituția de ani ’90, perpetuată de prostituarea de dinainte de ’89.

Soluții? Sincer, nu întrevăd. Pentru că, așa cum am spus, navigăm printre generațiile produse de deponenții de la Caritas și urmaşii lui ”IMGB face ordine”. Cine a avut curaj și demnitate a plecat din țară. Cine nu, s-a prostituat, a aplicat tehnica compromisului. Și a făcut abstracție de proști și de prostie.

Liviu POPESCU