România plină de comorbidități este la ATI, intubată. Vor reuşi cei doi chirurgi șpăgari să o opereze cu succes?
După o boală lungă de peste 30 de ani, România a fost lovită de Covid. Un virus care i-a agravat starea, iar acum se află pe aparate, la spital. O boală care a evoluat destul de lent în 30 de ani, afectând celulă cu celulă: incompetența, traficul de funcții, șpaga, evaziunile, analfabetismul funcțional de stat au adus România aici.
O boală lungă chiar a sistemului nervos, o boală de sistem, care a făcut-o incapabilă să alerge sănătos în lumea civilizată. Care a dezvăluit-o ca fiind o națiune periferică, de lumea a treia, cu incantații și magii. Toți medicii care au venit la cârma țării au mirosit că țara este, în realitate, bolnavă, dar au preferat să trateze lucrurile pe ici, pe colo, punctual, lăsând situația să degenereze. Ba, mai mult, au profitat de vulnerabilitățile cauzate de boală, luând șpagă după șpagă de la aparținători. Sfântul plic a fost mai bun decât bisturiul.
România este un popor de la țară, care nu merge la doctor decât atunci când e grav, preferă să se trateze mai întâi cu leacuri băbești, cu usturoi pisat în jurul rănii și cu descântece și rugăciuni pe sub mese. De această dată, situația nu a mai mers, România este la ATI, intubată și are nevoie de intervenție chirurgicală. Covidul aici a adus-o: în fața unei operații, care fie va scoate țara din stadiul de eșuare și o va pune pe direcția bună, a însănătoșirii, fie o va băga în groapă.
Nefericirea este că cei doi chirurgi care au pacientul pe masa de operație sunt doi medici șpăgari: PSD și PNL. Ei au ajuns cu spatele la zid. România are deja febră, zona de infecție este mult prea întinsă. Nu mai merg medicamentele clasice, trebuie intervenit cu bisturiul asupra tumorii, asupra infecției.
Cei doi medici oare sunt conștienți că e mai important să nu se uite la șpaga pe care o pot primi? Pentru că nu mai are cine plăti dacă pacientul va muri pe masa de operație. Nu știm nici dacă cei doi medici sunt buni în meseria lor, până acum, ori de câte ori au avut pacientul pe masă, au preferat să-i dea o rețetă ieftină, să ia șpaga și să-și vadă de lucrurile personale. Acum nu mai au această posibilitate.
Nici la nivel de anticorpi România nu stă foarte bine. Sunt undeva spre 4 milioane dintr-un total de 19 milioane, o sumă infimă, cele mai multe celule sunt bolnave, foarte multe în metastază.
Adevărul este însă unul singur. Acum, în stare de Covid, comorbiditățile României pot fi fatale – sistemul sanitar, educația, administrația locală și centrală sunt putrede, sunt sisteme care sunt pătrunse de tumori până la periferii, până la capilare. Aproape de colaps. Ele blochează tot sistemul circulator, tot ce înseamnă respirație, tot ce reprezintă capacitatea unui organism sănătos de a supraviețui.
Suntem în așteptarea operației. Sincer, nu am încredere în cei doi medici și nici în anestezistul maghiar. Dar alții nu avem la această oră. Să ne dăm acordul pentru operație? Fără această operație, România oricum poate muri. Dar această operație măcar oferă o loterie.
Șeful clinicii, Iohannis, este oricum o mare dezamăgire. Nu a făcut nimic în cei 7 ani de când conduce această clinică. Mai mult a stat și s-a ocupat de personalul medical, amestecându-l, învrăjbindu-l, urmărindu-și propriile interese. Acum se pare că el i-a ales pe cei doi chirurgi.
Așadar, rămâne marea dilemă. Vor reuși cei doi chirurgi șpăgari să facă o operație cu succes? Dacă nu, România va capota, va fi îngropată definitiv la periferia Europei, în cimitirul frustrărilor, al naționalismelor tribale, al corupției generalizate, al descântecelor, în Hadesul întunecat al istoriei.
Liviu POPESCU