România este și după 30 de ani, o Dacie 1300, un pic tunată și cu climatizare
Nu. Nu am reușit mare lucru. În 30 de ani. Și nu mă refer aici la un procent de 15% din români care au venituri consistente și își trăiesc viața potrivit dogmaticii occidentale. Mă refer la un uriaș vacuum în care se zvârcolesc peste 10 milioane de români. Ceilalți.
Un vacuum în care fiecare a înțeles în 30 de ani doar cât i-a fost necesar, să ajungă la Albena sau în Thasos, să se învârtă în cerc, acceptând treptat ca educația, sănătate și administrația să se transforme din comunismul rânced al anilor 80, la gulașul cleptocratic de după 90.
România a devenit un stat capitalist de sorginte balcanică, structurat în clanuri sau feude, de la mica celulă administrativă până sus, la viața politică și la sistemele judiciare, sanitare etc.
De ce? Simplu. Nu pentru că nu a fost resetată România național ceaușistă, pentru că nu avea cine să o facă. A fost realizat un upgrade. Am luat Dacia 1300 și i-am schimbat aripile, am tunat-o, am revopsit-o, am polishat-o, i-am schimabt bordul, avem stick cu muzică și climatizare dar nu am umblat sub capotă.
Cam așa arată România în prezent. ADN-ul ei este același. Și este foarte firesc să fie așa. Pentru România anilor 50, spre deosebire de RDG, Polonia sau Ungaria, comunismul a fost un salt evolutiv, a fost ca piciorul pe Marte. Pentru că funciar, România era un stat agrar, înapoiat, cu drumuri de pământ, cu feudali cu conac și țărani zdrențăroși. România trăia și în marile orașe, majoritar în mahalale.
Așadar comunismul a fost binecuvântare pentru o societate care trăia în permafrostul civilitudinii.
Același aspect s-a produs și în 2007. Uniunea Europeană a venit precum comunismul, peste o țară aflată, la fel, în permafrostul civilizației occidentale. Demonstrând încă o dată că genetic, generațiile sunt înrudite perfect. Copiii părinților care strigau în 90, ”Iliescu apare soarele răsare” au cerut zilele astea decapitarea virtuală a baronului Brukental, omitând că nu poți judeca în 2021, contextul socio-politic și național de la 1700. Fix ca în bancul cu românul și vecinul maghiar care urma să fie ucis, pentru că românul abia acum aflase că Mihai Viteazu fusese omorât de maghiari. Numai că Europa extraromânoterestră vine cu corporații și liberalismul protestant. Whoops? Ce naiba mai e și asta, când Ion încă își violează în cinci minute consoarta, seara când vine acasă, cu ajutorul social, înjumătățit la cârciumă?
Vacuumul românesc în care trăiesc peste 10 milioane de români, este unul a-informațional, a-moral, distopic, în care nu există termometre sau alte unități de măsură, cu plus și minus. Un vacuum care trage nunți de Halep, isterii de Șoșoci, Șo-Cîți și Iohannis, un catharsis care face salturi cuantice impredictibile.
Este o societate care nu are un loc geometric definit. Dacă perforăm România și decupăm Clujul, secțiuni din București, din Iași sau din Timisoara, se aude un zgomot foarte ciudat care bruiază.
Este dacă mi se permite, o evadare a lumii de la circ, elefanții și crocodilii umblă liberi pe străzi, maimuțele sunt în market, puricii sar pe torturi și amandine, șerpii pe aleile dintre blocuri, acrobații și clownii se bat prin parcuri.
De ce toate astea? Pentru că România nu a avut o clasă educată în 1990 care să preia sistemul și să-l modifice total, din păcate, nici nu și-a format o alta în 30 de ani. navigăm așadar pe un drum de pământ cu 6 benzi însă, într-o lume care nu știm unde începe și unde se termină.
Liviu POPESCU