România are nevoie de o formatare completă a sistemului public

În România, în 30 de ani de după revoluție, s-au scurs toate partidele la guvernare. Singurul domeniu în care s-a mers din ce în ce mai prost a fost domeniul public. Al statului, educație, sănătate, administrație, cultură tot ce a reprezentat stat a fost un șir nesfârșit de dezastre, material uman din ce în ce mai prost, un cancer al incompetenței, al corupției cronice.  Nu a contat că e PSD, PNL, PDL, USR. Pentru că trebuie să fii tâmpit pur și simplu să spui că doar pesediștii sunt hoți iar ceilalți nu sunt corupți. PDL, partid de dreapta, opus PSD a colcăit de corupție, de exemplu.
Dreapta nu este ruptă din Rai iar stângă din Iad. Oamenii formează partidele iar ajunsul la putere al oamenilor, al oportuniștilor aduce după sine dezastru. Da, i-am avut în 30 de ani pe toti la guvernare. Dar de fiecare dată s-a murit urât în România.  S-a murit arsi in spitale de stat, in cluburi private, în munti cu avioane, în mijlocul lacurilor, infectati cu tot felul de bacterii, aruncați de la etaj, sau am avut  fetite violate si ucise de criminali in serie, sperând ca la 112 le răspunde cineva.
Pentru că în toate domeniile statului au intrat bovine. Oameni care nu se pricep la nimic, cărora nu le place nicio muncă dar au fost angajați pe baza unui carusel al relațiilor și dependențelor umane.
În prostia noastră, am blestemat sigle de partid. PSD este eternul vinovat de serviciu pentru că el a fost primul partid de tranziție, l-a avut pe Iliescu și ne-a bătut cu minerii. El reprezenta handicapul unei națiuni ieșită din alienarea comunistă. Chiar dacă PNL sau PNȚ-cd ar fi câștigat alegerile în 1990, tot aceeași politică strâmbă o aplicau. Pentru că erau fomate din același tip de oameni, ca și FSN.  Dar PSD a primul vinovat. A urmat apoi PDL și Băsescu, ăia care ne-au tăiat salarii dar au umplut statul de corupție (cică reforma statului. Au aplicat baronizarea mai rău decât Năstase).
Am oblojit PNL si USR. Siglele. Nu, nu siglele sunt de vina. Pentru că acum e PNL la putere iar PNL dă semne că îi place al dracu să perpetueze același tip de angajări, numiri, înlocuiri, ca și anterioarele. Dar noi încă ținem la sigle și nu vedem oamenii care se ascund sub streasina siglelor.
Nu vedem sistemul care permite angajarea la stat, în orice functii, 99% a pilelor, a șpăgilor. (să mă ierte cei 1% angajați corect la stat în România)
Azi, cu foarte mici excepții, niciun bugetar, de la miliție, până la bibliotecarul din Dobroslovenii din Deal, director de Ape sau spălătoreasa la spital nu s-au angajat pe baza unui concurs corect, a unui examen neutru.
Nu, totul a fost aranjat de dinainte. Ruda, carnetul de partid, banii, telefonul dat, f*ututul din noaptea precedenta…astea au fost criteriile de baza în 99% din angajările de la stat. Există o întreagă industrie premergătoare angajărilor la stat. De la căutarea pilelor, a cunoștințelor, a foștilor colegi de școală, a rudelor de până la gradul 7, identificarea resurselor, a aflării mercurialului, un efort uriaș pentru a te angaja la stat. Acolo unde leafa e leafa, ea vine fix in ziua care trebuie, ti-a crescut-o frumușel Olguța si nu te dă nimeni afară, ca e foarte greu. Procese, comisii, comitete. Intervine și telefonul. Și chiar dacă ești prost tămâie, rămâi angajat, acolo unde leafa vine din cer.
Dar pe baza acestor criterii de angajare, Romania necoruptă moare, se sufocă. Se arunca de la etaj, pentru ca România necorupta a ajuns la o dilemă, despre cum sa moară: arsa de vie sau zdrobita pe caldarâm. România necoruptă este vizibilă dimineața la ora 6. De la ora 6 și până la 8.30 când pleacă bugetarii la muncă, străzile României, ale orașelor, gările, stațiile de autobuz sunt pline de România necoruptă, aia care pleacă la muncă și știe că dacă azi nu e bun, nu e util, nu face treaba pentru care s-a angajat, zboară. Nu mai există mâine. România necoruptă e antreprenorilor care stau până la 12 noaptea, făcând calcule, să aibă conturile neblocate, să poată să dea salarii, să fie pe piață competitivi.
Nu blestemați siglele sau să le binecuvântați când ajungeți la vot.  Cercetați oamenii din partide. Blestemați oamenii. Dragnea a furat de la DGASPC precum liberalii au furat de la Apele Romane. Coruptia și incompetența in sistemul public, asta a promovat toata clasa politica. Asta știe.
Am văzut vineri o fabrică din Vâlcea care m-a impresionat. As vrea să ies la fel de impresionat dintr-o instituție publică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *