Roești este cea mai ”verde” comună din Vâlcea; jumătate din gospodării folosesc panouri solare pentru încălzirea apei

Cum intri în comuna vâlceană Roești, te izbește multitudinea de case care au pe acoperiș, panouri solare și boilere. Este de departe cea mai ”verde” comună din Vâlcea, la cel puțin două case, vei vedea un astfel de panou. Astfel din cele peste 1500 de gospodării din Roești, mai bine de jumătate au ales acest mod de a-și încălzi apa menajeră cu ajutorul panourilor solare.

”Românii preferă să achiziţioneze şi să instaleze sisteme solare pentru a reduce costurile pentru prepararea apei calde menajere. Motivele de mediu sunt, deocamdată, secundare. Amortizarea acestor sisteme se face într-o perioadă de timp cuprinsă între trei şi opt ani, perioada de garanţie a acestor panouri fiind, cred că undeva la zece ani. „Dacă urmărim costurile energiei convenţionale în ultimii 15 – 20 de ani, vedem că acestea au crescut în continuu. Este tot mai scump să ne încălzim casa sau apa menajeră, în aceste condiţii. Prin urmare, are sens instalarea unor astfel de sisteme. Care, în plus, mai aduc şi o oarecare autonomie energetică, pentru că nu mai eşti nevoit să dispui de gaze, lemne sau energie electrică“, spune primarul din Roești, Gheorghe Drăghici.

Sistemele cu panouri solare funcţionează, însă, şi iarna. La parametri mai reduşi decât în perioada sezonului cald, având în vedere unghiul mai redus sub care razele solare ating suprafaţa pământului, dar şi faptul că zilele sunt mai scurte. Evident, contează şi dacă cerul este înnorat. Soarele, radiaţia solară, aduce aportul de încălzire. O dată ce razele sunt filtrate de nori, radiaţiile se reduc foarte mult. În România, de exemplu, în zona sudică, într-o zi de vară însorită avem o radiaţie de aproximativ 1.200 – 1.300 de waţi pe metru pătrat. În aceeaşi zi de vară, dar înnorată, cu nori denşi, când plouă, avem doar 150 de waţi pe metru pătrat, deci radiaţiile solare se reduc de aproape zece ori. Proporţional scade şi cantitatea de energie termică produsă de sisteme

Randamentul unui panou solar inseamna procentul de radiatie solara ce ajunge pe suprafata lui si se transforma in energie termica.

Printre altele randamentul panourilor solare depinde si de starea de functionare a panourilor. Atunci cand se incalzeste panoul emana  o parte din caldura in mediul ambiant prin conductie termica, radiatie si convectie.

Costul cu mentenanta panoului solar este in general foarte mic. Panourile solare au garantie in functie de furnizor de 1, 2 sau mai multi ani si necesita putina interventie.

Daca ai pierderi de antigel, in general sunt insotite de un miros puternic. Daca observi asta, trebuie sa chemi instalatorul.

Antigelul pentru panoul solar rezista mai bine daca sistemul este folosit intreg anul, si nu este lasat nefolosit in perioadele calde ale anului.

In afara de completarea periodica cu antigel, trebuie verificata si pompa solara atunci cand se face revizia sistemului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *