Rodica Culcer: Klaus, fă-te că îți pasă!


Săptămâna a început în forță, politicienii se întrec în gesturi de prost gust (scrisori deschise către adversari, care nu spun nimic), promisiuni fără acoperire și agitație guvernamentală de zile mari. Ludovic Orban s-a activat, semnează finanțări pentru spitale, alături de „independentul” Nicușor Dan, devenit deja agent electoral pentru PNL. Nici nu își dă seama domnul Dan că a devenit pudelul lui Orban. Dar sigur știe că pupă inelul celui care, modificând prin OUG Codul Administrativ, a făcut în așa fel încât Consiliul General al Capitalei să nu fie validat nici astăzi, deci nici vice-primarii să nu poată fi numiți. Și aceasta pentru că trebuia blocat Vlad Voiculescu, cel care, potrivit acordului pre-electoral dinainte de locale trebuia să devină vice-primar responsabil cu problemele de sănătate (printre altele).

Dar iată că nu este, pentru că Orban nu a vrut ca CGMB să se poată constitui înainte de validarea supleanților care iau locul psd-iștilor și pmp-iștilor care s-au retras de pe liste. Nu era nevoie, dar Orban a considerat că este mai bine să-l blocheze pe Voiculescu pentru ca nu cumva să fie eclipsat Nicușor Dan, pe a cărui obediență liberalii pot conta.
Dacă exista însă bună credință, eleganță și fair play, Primarul Geneal și premierul, care și-a dat mâna cu Dan Barna în fața bucureștenilor pentru a cimenta pactul lor politic, l-ar fi invitat pe Vlad Voiculescu în turneul întreprins prin spitalele din Capitală după incendiul de la Piatra Neamț sau astăzi la semnarea actelor de finanțare la guvern. Dar nici unul, nici celălalt nu s-a gândit să onoreze promisiunea făcută în primul rând în fața bucureștenilor, și apoi față de partenerii politici.

Era de așteptat deci ca Vlad Voiculescu să critice guvernul Orban, iar criticile sale, bine documentate, ar trebui privite cu atenție. Înțelegem de aici că 1.liberalii nu se țin de cuvânt, nu sunt aliați pe care să te poți baza, ceea ce de altfel se știe demult, din istoria tuturor alianțelor pe care le-au făcut și apoi le-au trădat, cel mai recent din istoria Alianței D.A. 2, că Nicușor Dan nu este nici el doritor să-și constituie echipa, în conformitate cu promisiunile făcute, ceea ce, din nou, se știa, căci se teme de Vlad Voiculescu, care era candidatul PLUS pentru Primărie și s-a retras în favoarea lui. La morale de la morale este că angajamentele PNL nu fac doi bani, deci nici noi, electoratul, nu avem de ce să-i credem pe liberali, pentru că acela care nu-și onorează o promisiune, nu și le va onora nici pe celelalte. Mai mult, trebuie să fim foarte atenți cu Orban, Iohannis și ai lui, pentru că, prin toate acțiunile lor, se dovedesc a fi niște roboți politici programați să facă o campanie electorală fără scrupule.

Doar că programatorul nu este prea talentat. Dacă era, introducea și un minim de empatie, Klaus fă-te că îți pasă – măcar în cazul medicului-erou de la Piatra Neamț, pe a cărui soție nici Klaus Iohannis, nici Ludovic Orban nu au găsit cu cale să o sune. Dacă greșesc, rog să fiu corectată. Îndrăznesc să spun că până și o aberație a naturii ca Donald Trump ar fi făcut-o, măcar pentru că i-ar fi spus consilierii lui că națiunea așteaptă un astfel de gest. Ca să nu mai vorbim că Orban și Iohannis ar fi trebuit să se ducă la Piatra Neamț, să-și manifeste compasiunea față de familiile celor care au ars de vii în Spitalul Județean, unii carbonizați în asemenea măsură încât nu au mai putut fi identificați. Nu meritau un cuvânt bun din partea șefului statului măcar? Dar vezi, zise Klaus, nu ne-am gândit! – ca să-l parafrazăm pe Arghezi. Eu însă spun că, dacă nu v-ați gândit, nu sunteți oameni, ci politicieni; iar dacă totuși v-ați gândit și ați hotărât că nu merită deplasare atunci sunteți mai rău decât atât – sunteți niște mutanți.
Și acum, prieteni, vă fac o mărturisire: în mintea mea ticăloasă de ziarist hârșit se învârte o întrebare drăcească: dacă nu eram în campanie, oare doctorul Cătălin Enciu ajungea să fie tratat la Bruxelles? Poate că da, dar mult mai târziu. Dubiile mele pleacă de la faptul că doctorul a fost dus întâi la Floreasca, la București, și abia apoi la Bruxelles, după ce, spre onoarea lor, medicii de la Floreasca au făcut această recomandare. Dar de ce nu se putea duce direct de la Piatra Neamț la Bruxelles?

Ca să nu recunoască autoritățile că nici acum nu putem trata marii arși în țară? Trebuia pasată răspunderea medicilor de la Urgență, ca să nu fie forțați guvernanții să-și recunoască neputința? Dar nu numai despre neputință este vorba, ci despre faptul, scos la iveală de Hotnews, că protocolul care ar fi permis transferul imediat al unui mare ars în străinătate, elaborat după Colectiv, a fost de fapt îngropat de miniștrii liberali ai sănătății, Costache și Tătaru. Bine hrănite cu osânză din bugetul de stat de către guvernul liberal, televiziunile „de știri” au ocolit subiectul. Despre cazul Enciu nu mai am nimic de zis, lucrurile mi se par clare. Despre ticăloșia guvernanților însă aș mai avea câte ceva de spus.
Dar să nu uităm de președinte, alt robot politic, care intră în priză doar în preajma alegerilor. Așa face și acum: se sparge în figuri, se întâlnește cu instalatorii și electricienii, vizitează institute de cercetări, unde debitează platitudini, de tipul „trebuie găsite soluții”, se duce la Fundeni, etc. Dar nu trebuia oare să se agite din primăvară în legătură cu starea tehnică a clădirilor spitalicești? Ce au păzit premierul și șeful statului din primăvară până în toamnă? E simplu, mai întâi nu au priceput nimic, apoi s-au gândit la alegerile locale și au relaxat excesiv (o spun medicii și o demonstrează cifrele), și acum se gândesc la parlamentare și șovăie să aplice restricții eficiente. Nu s-au gândit la oamenii, să fim bine înțeleși. Dacă s-ar fi gândit, nu am fi ajuns la o rată de pozitivare care nu coboară sub 25%, ci mai degrabă se situează peste 30%, iar azi a urcat la peste 42%.

Faptul că au greșit și alte guverne europene în gestionarea relaxării restricțiilor nu este o consolare, fie și numai pentru faptul că acelea au re-introdus restricțiile în octombrie pentru a le putea relaxa de Crăciun. Pe noi însă oare ce fel de Crăciun ne așteaptă? Totodată, dacă la noi rata de pozitivare (raportul între numărul total de teste și numărul de testări pozitive) trece de 35-40%, în Italia și Franța, autoritățile intră în alertă la o rată de 16-17%. În plus, ca să vă treacă pofta de comparații de tipul „și la ei este rău”, aflați că în Franța și Italia se testează în masă și se fac anchete epidemiologice prompte și profesioniste, tocmai pentru a putea relaxa restricțiile și a reveni la o oarecare normalitate. La noi? Știți singuri răspunsul: nu se fac mai mult de 30 -35 de mii de teste pe zi, deși ministrul politruc Tătaru, băiat de comitet altfel, a promis 50.000. Iar anchetele epidemiologice serioase sunt un vis îndepărtat – și cum ar putea fi altfel, când contraselecția liberală este la fel de păguboasă ca a social-democraților? Altfel cum s-ar explica menținerea finei ministresei Anisie, Oana Nicolescu, în fruntea DSP București, exact acolo unde a fost recrutată cu succes Emy dansatoarea, să dea o mână de ajutor, sau ce o avea de dat?
În sfârșit, și azi îl vedem pe președintele nostru agitându-se cu pregătirea campaniei de vaccinare, să vadă lumea cât muncește și să ne mai spună odată cât de bine a acționat guvernul Orban. Dar cum ne explică Domnia sa (zic să fiu și politicoasă pe alocuri) că medicului militar numit în fruntea campaniei de vaccinare i-a fost pus în coastă un politruc de cea mai joasă speță: chiloțarul Andrei Baciu, medic fără experiență medicală, fost manechin de lenjerie intimă, bine conectat în lumea industriei farma și a unor ONG-uri asociate cu aceasta.

Compromis pe vremea guvernului Cioloș, unde nu a mai fost numit ministru al sănătății pentru că, spune Dacian Cioloș, mințise privind examenul de rezidențiat pe care nu-l susținuse (noi credem că de fapt din cauza campaniei de presă), iată-l pe chiloțar ajuns secretar de stat în Ministerul sănătății fără ca vreo televiziune să-și amintească de isprăvile sale din trecut. O anchetă de pe ziare.com ne-a amintit însă cât de jenant este profilul profesional al ipochimenului și a sugerat că ar fi omul lui Cristian Bușoi, europarlamentar PNL și prieten cu directorul SRI Eduard Hellvig – la rândul său omul lui Klaus Iohannis, dacă nu o fi cumva invers. De ce trebuie să se ocupe un asemenea personaj de campania de vaccinare? Pun pariu că președintele nu va răspunde dacă va fi întrebat, cum nu răspunde nici unei întrebări care nu îi convine, punându-i la punct în mod prea puțin elegant (iar sunt prea politicoasă și nu-mi place) pe ziariștii care le formulează, indiferent cât de politicos și pertinent ar face-o. Așa s-a întâmplat cu Alina Manolache și Dan Tăpălagă, pe care Klaus-altă întrebare i-a trimis la loc sub pretextul limitării la o singură întrebare. De dialog nici să nu pomeniți, voi cei ce intrați la Cotroceni!
…Eu scriu aici, în timp ce show-ul electoral continuă, căruțele cu paiațe se învârt prin oraș cu cooperativele de alai după ele, iar președintele se face că moare de grija națiunii. Iar unii dintre voi se vor supăra că îi critic pe liberali și nu pe psd-iști, sau pe usr-iști. Ce șablon penibil! Pe psd-iști i-am criticat constant și nimeni nu mai așteaptă nimic de la ei. Pe noi nu ne păcălesc psd-iștii, îi cunoaștem. Pe noi riscă să ne păcălească liberalii, care sunt la guvernare, deci la ei trebuie să fim atenți. Iar despre usr-iști nu scriu acum pentru că sunt boicotați de toate televiziunile (stipendiile guvernamentale își fac efectul). Nu numai atât, ci sunt și calomniați sistematic. mai ales la B1 TV, exact cum era Traian Băsescu în 2004. Vă mai amintiți, domnule președinte? Și apoi, USRPLUS nu este la guvernare și nici nu face parte din majoritatea parlamentară. Voi scrie însă și despre ei, după ce le mai studiez programul, dar și pentru că minciunile care se spun pe seama lor trebuie demontate. Dacă este să avem o alternativă la sistemul ticăloșit, ei ar trebui să fie, deci merită o atenție specială.

Rodica Culcer

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *