Rețelele de canalizare și de gaze naturale sunt proiectele administratiei Vătafu pe programul Saligny

Florian Vătafu spune că documentațiile pentru cele două mari rețele de utilități din localitate, canalizarea și gazele naturale se vor depune în cel mai scurt timp pe Programul Național de Investiții, Anghel Saligny.

”Nu avem canalizare în comună. Avem alimentare cu apă, drumuri asfaltate, instituții reabilitate, dar fără canalizare.  Primele două dăți, proiectul a fost respins, prin PNDL, iar apoi l-am depus prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, acesta, la vremea respectivă fiind destinat finanțării proiectelor de dezvoltare care cuprind investiții sau lucrări de întreținere și reparații curente ale primăriilor, asociațiilor de dezvoltare intercomunitară în domenii prioritare precum sănătate, educație, apă și canalizare, rețea de energie electrică și rețea de gaze, înfrastructura de transport, salubrizare, rețea de iluminat public, precum și în alte domenii. Se știe istoria FDI-ului, apoi a urmat CNI. De această dată sper să fie cu noroc pe Planul Național de Investiții, Anghel Saligny.  Așadar, la final, odată cu implementarea acestui proeict comunitatea va beneficia de 16 km de rețea canalizare, rețea care va străbate toată comuna”, a declarat Florian Vătafu.

Pe lângă înființarea sistemului de canalizare, edilul are și proiectul de gaze care măsoară tot 16 km de rețele. Și aici, Vătafu este optimist, pentru că șansele de a dezvolta România și mai ales localitățile mici rezidă în implementarea acestui program național.

Comuna Voicești este una cochetă, curată, bine administrată, periodic desfășurându-se campaniie de igienizare și înfrumusețare a tuturor satelor. Astfel dacă până câțiva ani, comuna era considerată una destul de săracă, lucrurile s-au schimbat iar comuna a intrat în atenţia oamenilor de afaceri. La această oră, mai multe companii din industria de contrucţii, a mobilei, industria zootehnică funcţionează pe teritoriul acestei comune, având angajaţi din zonă şi care contribuie la bugetul local destul de consistent.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *