Rețele de canalizare și gaze naturale sunt prioritățile administrației Vătafu, în Voicești

Primăria Voiceşti a ştiut să deschidă localitatea pentru investitori privaţi iar anul trecut, se poate spune că fost primul pas pentru consolidarea economică a localității, administrația Vătafu, reconfirmată la alegerile din septembrie, pentru un nou mandat, reușind să pună localitatea pe harta economică.

Astfel dacă până câțiva ani, comuna era considerată una destul de săracă, lucrurile s-au schimbat iar comuna a intrat în atenţia oamenilor de afaceri. La această oră, mai multe companii din industria de contrucţii, a mobilei, industria zootehnică funcţionează pe teritoriul acestei comune, având angajaţi din zonă şi care contribuie la bugetul local destul de consistent.

Iar veste bună se traduce în rețeaua de canalizare. După ani de zile de așteptare, comuna Voicești va avea, în sfârșit canalizare. Florian Vătafu, primarul localității, a explicat că, proiectul pentru canalizare este depus pentru a patra oară, anterior, la alte sesiuni fiind neeligibil. Recent, primarul Voicescu a reactualizat proiectul, după care l-a redepus și a primit  fondurile necesare, pentru a înființa sistem de canalizare în localitate.

”Nu avem canalizare în comună. Avem alimentare cu apă, drumuri asfaltate, instituții reabilitate, dar fără canalizare.  Primele două dăți, proiectul a fost respins, prin PNDL, iar apoi, anul trecut l-am depus prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, acesta, la vremea respectivă fiind destinat finanțării proiectelor de dezvoltare care cuprind investiții sau lucrări de întreținere și reparații curente ale primăriilor, asociațiilor de dezvoltare intercomunitară în domenii prioritare precum sănătate, educație, apă și canalizare, rețea de energie electrică și rețea de gaze, înfrastructura de transport, salubrizare, rețea de iluminat public, precum și în alte domenii. Acum l-am depus pentru patra oară și a fost aprobat. Așadar, comunitatea va beneficia de 16 km de rețea canalizare, rețea care va străbate toată comuna”, a declarat Florian Vătafu.

Pe lângă înființarea sistemului de canalizare, edilul are și proiectul de gaze care măsoară tot 16 km de rețele.

Comuna Voicești este una cochetă, curată, bine administrată, periodic desfășurându-se campaniie de igienizare și înfrumusețare a tuturor satelor.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *