Retea de gaze naturale finanțată în comuna Fârtățești, anunță primarul Nicolae Voicescu

Investiția de departe, cea mai importantă din Fârtățești, din 2024 privește înființarea rețelei de gaze naturale, obiectiv în care localitatea a fost prinsă în Programul Național de Investiții Anghel Saligny.
”Nu este o sumă mare dar este o sumă cu care putem da startul, adică, legarea la magistrală, a rețelei noastre, construirea stației de presiune și implicit o parte a conductelor. În scurt timp vom demara proiectul tehnic, execuția, toate etapele necesare. La această oră suntem la capitolul de implementare a camerelor video, proiect cu fonduri europene. Și proiectul de realizare a pistelor de bicicliști este în procedura de evaluare și cel mai sigur la primăvară vor intra în execuție”, spune primarul Nicolae Voicescu.
Tot în primăvară vor începe și lucrările de reabilitarea a drumurilor, proiect finanțat prin Anghel Saligny.
”În 2024 se vor face și stațiile electrice de încărcare mai ales că suntem în parteneriat cu Consiliul Județean pentru achiziționarea unui microbuz electric școlar de 30 de locuri. Și vom depune pentru reabilitare, modernizare și extindere școala din Rusănești și căutăm o sursă de finanțare pentru casa pelerinilor”, a mai adăugat edilul