Renaşte Voineasa, cândva perla staţiunilor montane din România

Începută ca obşte de ciobani, acum câteva sute de ani, pe fir de apă de munte, în patria haiducilor de codru, Voineasa devine punct economic în anii 70, când au loc cele mai mari lucrări hidrotehnice din România.

Comuna mică, împrăştiată pe Voineşiţa şi Lotru, la 80 de km de Râmnicu Vâlcea, într-un arhipeleag de munţi frumoşi, Voineasa se populează cu miile de constructori ai Complexului Hidrotehnic Vidra – Ciunget. Aici începe odiseea celei mai frumoase staţiuni de munte din Vâlcea. O odisee care a fost obiectivul numărul 1 turistic al României în anii 80

Pe atunci regimul comunist dorea ca în jurul lacului Vidra să amenajeze 4 staţiuni montane – Alba, Mura, Obârşia şi Vidra, toate cu zone schiabile, legate printr-un drum de contur. Asta pentru a candida la Jocurile Olimpice de Iarnă.

Da, în anii 85 începuse în România realizarea a 2 şantiere, unul la Târgu Mureş pentru Jocurile Olimpice de Vară şi unul la Voineasa pentru cele de iarnă. Nu ştim dacă e bine sau nu, cert este că lucrurile nu au mers cum trebuia, apoi a venit revoluţia iar Voineasa a început să cadă din toate punctele de vedere.

Însă în ultimii ani, cu greutăţile de rigoare, odată cu domeniul schiabil Transalpina Ski Resort, parcă lucrurile încep să se pună pe picioare şi investiţiile încep să apară.

“În Voineasa s-au terminat de asfaltat 4 străzi, primul şi al doilea strat de asfalt, mă refer la Voineșița, Pleașa, Leurda și Pârâul Cărării. Urmeaza cellalte străzi asfaltate anul trecut, să fie acum turnat al 2-lea strat. Cu ocazia asta se termină toate străzile de interes local prin PNDL 1, mai rămân de amenajat rigolele si acostamentele. S-a a dat ordinul de începere pentru execuţia podului de la Voineșita. În Obârşia Lotrului continua investiţiile în infrastructura de cazare, noi aşteptăm PUG-ul să ne pregătim cu proiectul de amenajare al străzilor. Mizăm că vreo companie petrolieră va descoperi în cele din urmă punctul de intesecţie de la Obârşia Lotrului şi va deschide acolo o staţie PECO cu de toate, inclusiv market. Este nevoie şi foarte mulţi conducători auto întreabă asta, mai ales că iarna DN7A este deschis”, spune primarul Gabriel Năstăsescu.

Mai mult, vechea staţiune Voineasa va intra într-un  amplu proces de modernizare, străzi şi trotuare, iluminat, parcuri, piscine, agrement. Voineasa va arăta în următorii ani, exact ca o staţiune alpină. Cine va alege această zonă din Paradis,  adică Valea Lotrului: Brezoi- Mălaia – Voineasa – Obârşia Lotrului, va ştii că a ajuns în cea mai frumoasă povestea a României, din cel mai frumos judeţ al acestei ţări.

Liviu POPESCU

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *