Regizorul englez, Jonathan Price, s-a îndrăgostit de Suteşti atât de mult, încât şi-a cumpărat o casă veche

„Aţi venit la John?”, întreabă ultima vecină, care stă pe ulţia Boroşeştilor…

Da. dar nu e acasă. Vine de Paşte. Se ştie asta pentru că aici îşi încarcă telefonul. Casa lui Jonathan nu are curent electric. Nu a vrut el. Şi stă între fazani, la marginea pădurii, între  livezi, pe malul stâng al Pescenei.

Carmen Lixandru ne-a plimbat acolo, într-o zonă absolut de vis, într-o margine de crâng, unde abia mijau fragile iar corcoduşii tocmai ce-şi lepădaseră floarea. Vorbim  de Suteşti, comuna castelele de fân cosit, unde Jonathan Rice a vrut să se retragă.

Este singura lui proprietate din toată lumea, auzim. Englezul, un venerabil regizor din Marea Britanie, care deţine în Londra un studio de filme, este un documentarist care a cutreiarat Omanul, India, Bali, Nepal, Cambodgia.

Merge cu rulota şi propriul car de reportaje. Fratele său conduce una din cele puternice companii din Marea Britanie.

„A venit în 2016 în România pentru prima dată, fiind atras de ritualul românesc precreştin se pare, al înmormântârilor, al bocitoarelor, al apelor, al tămâierii. A realizat un reportaj despre obiceiurile creştin ortodoxe al crucilor de la intersecţii şi de pe malul apelor combinate cu cele păgâne. A stat mult la Suteşti şi i-a plăcut atât de mult zona, încât a dorit să-şi cumpere aici o proprietate. A găsit o casă veche, părăsită, într-un cătun, aflat dincolo de râul Pescenei şi a cumpărat-o. Mi.a spus că doreşte ca zona să rămână cât mai sălbatică, are nevoie doar de un drum acceptabil”, povesteşte Carmen Lixandru, pe drumul care duce spre casa lui John.

Oamenii l-au îndrăgit repede şi chiar l-au ajutat când a schimbat gardul. „E suteştean deja, e de al nostru”.

Casa lui Jonathan este înconjurată de fazani, un crâng verde stă deasupra, iar în jur  sunt numai livezi.

Suteştiul este o comună aparte, un portativ al verii ce va să vie şi al primăverii ce se încheie în acord de greieri şi în lumini de licurici. Aici lucrurile încep cu un sens giratoriu şi se termină sus, pe dealurile cu vii, cu vie nobilă, vie de Toscana, cu bobul aromat, bob care se impune ca un tenor la concertele de gală ale Toamnei.

Nu are cum să nu-ţi placă la Suteştii Vâlcii, lui Bălaşa şi Dumnezeu, când l-a chemat sus, la el, i-ar fi spus că, dacă nu era din Suteşti, nu ar fi „ajuns Bălaşa”. Te plimbi din capăt în capăt şi îţi place această comună cochetă, una cu case mari, noi, de venetici.

În afară de Jonathan, aici au mai venit un spaniol, un francez şi un italian.

„pentru că aici e România naturii”, spun cei care au vrut să devină suteşteni, conchide Carmen Lixandru.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *