Refuz să fiu ecologist, să apăr cauza veveriţelor cu coadă tărcată din Parcul Buila Vânturariţa

Azi renunţ la ecologism. Dacă este să aleg între păstrarea a peste 5000 de locuri de muncă în judeţ şi veveriţele tărcate din Buila Vânturariţa, prefer să nu fac pe sofistul, elitistul, astralul, intelectualul şi să nu joc cartea pe care cei de la Kogayon mi-o bagă sub nas.

De aceea, este important ca la Comisia Europeană de la Bruxelles să meargă de la sudor, la chimist, la sodist, la miner şi să argumenteze foarte clar că, între 150 de rangersi în plus şi peste 5000 de şomeri, e de preferat un ecosistem industrial şi nu veveriţele cu coada tărcată din Buila.

Despre ce este vorba?

Printr-un avânt pionieresc, în anii 2004, se înfiinţează Parcul Naţional Buila Vânturariţa. Foarte frumos de altfel această iniţiativă, pentru că Masivul respectiv, din Munţii Căpăţânii, chiar merită un astfel de blazon.

Numai că nu ştim acum, din eroare, din reavoinţă, din incompetenţa părţilor, din ignoranţă, în fine ca la români, când faci o casă şi astupi căminul de apă, Parcul Naţional Buila Vânturariţa cuprinde printre altele şi 16 hectare de zăcământ de calcar. Adică, exact, materia primă care generează nu mai puţin de 5000 de locuri de muncă directe.

Adică Parcul Naţional Buila Vânturariţa se învecinează cu Exploatarea de Calcar Bistriţa. De aici, pleacă zilnic sute de tone către Uzinele Sodice Govora, Oltchim Râmnicu Vâlcea, Turceni şi Craiova. Adică sodă, produse chimice, rigips, etc.

Exploatarea Bistriţa termină în anul 2020 perimetrul actual de exploatare şi are nevoie pentru încă alți zeci de ani de o nouă extindere. 16 hectare la suprafaţă şi mult în subteran. Numai că, cele 16 hectare sunt aşa cum am spus în Parcul Naţional Buila Vânturariţa. Numai că, parcul respectiv are situri de Natura 2000, adică arii speciale, unde doar Bruxelles mai poate decide. Nu ştim care au fost criteriile pentru care a fost instituit acest atestat, nu ştim dacă aici trăieşte veveriţa cu coadă tărcată sau hârciogul şoricar sau alte râme cu picioare, dar este destul de complicat.

Pentru că, deşi Romsilva, Primăria Costeşti, CJ Vâlcea, toată lumea a sărit în ajutor spunând că vor mări parcul nu cu 16 hectare, ci cu peste 90 de hectare mai acana, procedura e complicată. Pentru că, fiind sit protejat, nu e ca la noi la ţară, muţi mejdina dintr-o parte, într-alta. Trebuie mutat ecosistemul, de la vizuini de vulpi, gândaci nematozi, iarbă cu bulbi, copaci milenari. Adică este o tranbordare a celor 16 hectare. Asa spune legea. Adică aproape imposibil. Sau foarte greu de făcut aşa ceva.

Singurii care se opun acestui proiect sunt astralii, ecologiştii, epicureicii şi platonizii de la Kogayon care, cer să stăm zen şi să intrăm în comuniune cu natura, râul şi râma şi să apărăm veveriţa cu coadă tărcată. Cică dă-le dracu de 5000 de locuri de muncă! Mai angajăm nişte rangersi şi gata se rezolvă treaba, adică ce dacă pică Uzinele Sodice, Oltchimul, trăiesc râmele din zona minune care ne dau lapte, ouă, pâine!

Tare mi-e teamă că la Bruxelles, cum există o dambla ecologică, o dambla cu blazon, ni se va spune haide, pa!. De aceea, acolo e de mers cu căţel cu purcel, cu argumente clare, unele care să repare prostia, ignoranţa şi incompetenţa pe care am făcut-o în 2004, când am trasat un parc fără să gândim în viitor.

Aşadar osmoza om – natura se va schimba, codrul nu mai e frate cu românul, codrul e în stare să-l bage în faliment pe român.

Iar eu, spun atât, în cazul Costeşti refuz să fiu Zen şi să comunic cu râmele şi mestecenii, ci să fiu un aprig susţinător al industriei vâlcene.

Liviu POPESCU

loading...

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *