Reabilitarea Drumului Doamnei este pe ultima sută de metri

Există în Vâlcea, un drum aparte, cunoscut drept Drumul Doamnei, un drum care leagă două mănăstiri de suflet românesc.

Amintirile şi legendele Mănăstirii Surpatele vorbesc despre acest acest lăcaş de suflet al doamnei Maria Brâncoveanu. Mai ales de perioada în care i-a servit ca loc de reculegere după martiriul soţului şi copiilor, împreună cu cealaltă văduvă a tragediei, soţia lui Ianache Văcărescu, decapitat şi el alături de Brâncoveni, dar şi de trei poveşti de iubire care îi au ca protagonişti pe zugravul Gheorghe Gherontie, Iancu Jianu şi Anton Pann.

La această mănăstire, Maria Brâncoveanu şi-a plâns, în ultimii ani ai vieţii, soarta crudă care-i răpise, în mod dramatic, bărbatul şi copiii. De altfel, drumul care leagă acest mic aşezământ monahal de Mănăstirea ‘Dintr-un Lemn’, aflată nu foarte departe, se numeşte chiar Drumul Doamnei şi se spune că Maria Brâncoveanu parcurgea des, mergând pe jos, acest drum de vreo 5- 6 km., care străbate comuna Frânceşti de la un cap la altul, rugându-se printre lacrimi pentru sufletele răposaţilor.

Acest drum este azi pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte asfaltarea, în urm unui proiect implementat de Consiliul Judeţean Vâlcea şi a cărui execuţie a demarat în aprilie în acest an.

„Vorbim despre un drum turistic, în afara importanţei sale social-administrative. Este o reabilitare totală a unui sector de drum care nu a mai cunoscut asfalt de peste 40 de ani. Drumul Doamnei face parte dintr-o strategie a judeţului Vâlcea catre vizează dezvoltarea turismului, ca vector economic al viitorului. Evident asta implică refacerea totală a majorităţii drumurilor judeţene, aşa cum se lucrează în prezent, pe Drumul Cernei, Drumul Topologului, Drumul Oltului, drumuri care asigură alterantive rutiere pentru drumurile naţionale, drumuri care scurtează distanţe între localităţi, drumuri care colectează tranzitul de mărfuri şi pasageri între localităţile importante ale judeţului”, a precizat preşedintele Constantin Rădulescu.

Următorul drum care are deopotrivă importanţă atât adminsitrativă cât şi turistică, este drumul monahal al Athosului Românesc, ne referim la drumul care străbate comuna Muereasca, dinspre DN 7 spre Mănăstirea Frăsinei.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *