Războiul din Ucraina a arătat câți analfabeți și tâmpiţi are România pe stradă
Un război de agresiune al unui dezaxat care visează cai uresesişti pe pereți a reușit să scoată iar în față o întreagă pleiadă de tâmpiţi pe piaţa de second mind din România.
Precum Covidul sau vaccinul sau alte astfel de momente cruciale ale societății, un război care înseamnă, de fapt, un zvâc final al reptilelor care nu acceptă extincția feudalismului târziu reușește să scoată din societate o întreagă hazna a umanității.
Persoane care la școală, la istorie, abia treceau clasa, cu un bacalaureat îndoielnic au trecut la o ofensivă a prostiei, cer pace și neutralitate, au certitudini că acest război e pornit de oculta mondială, care, evident, sălășluiește în SUA și vrea să vândă arme.
Mă amuz câteodată cum unii care abia identifică Statele Unite cu harta în față, care nu cunosc o boabă din istoria acestui nou continent au fantezii despre nu știu ce cabală, li se pare că la Washington trăiesc bubuli sau ciclopi care sug sângele naţional curat al țărilor mândre traco-slavo-dacice, care ar fi trebuit să fie primele în lume, dar care nu pot din cauza ocultei.
Știm că ne naștem toți egali, bebelușii nu se împart în dobitoci sau oameni cu inteligență. Cum naiba, Doamne Iartă-mă, ajungem ca, în doar 18 ani de mers biped, unii să fie exemple vii de cretinism, iar alții, responsabili? Chiar atât de nocive să fie mediul familial sau școala pentru unii? Hai că școala e aceeași pentru toți, dar atât de dureroasă să fie amprenta familiei? Când aud copii de 13 ani spunând că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu, îmi vine să chem norvegienii ca să-i decadă din drepturi pe părinții acestora, pentru că aceste progenituri deja au o realitate deformată și un viitor aproape compromis.
La fel cum aş decădea din drepturi pe părinții ai căror copii ascultă, la 13 ani, manele. Sunt adevărate medii toxice ale acestei lumi în care se educă noile generații.
Părinții lor nu știu unde este Taiwanul pe hartă, dar pe Nancy Pelosi o numesc babă care nu știe ce vrea. Este cutremurător să asiști, chiar și din foișorul de la Mihăeşti, la asemenea manifestări de prostie care emană dinspre semenii tăi.
Ce este această pătură socială, lugubră, care trăiește precum o boală în societate? Cine sunt acești oameni care bântuie ca leproșii printre oamenii sănătoși la cap? Sunt vreo 10.000 cu care se laudă Simion că îi vin la nuntă. Oare de câți psihiatri ar fi nevoie să trimitem la Măciuca? Dramatic este că acești 10.000 sunt părinți care își cresc copiii într-un mediu poluat neuronal. Deci propagă prostie și oligofrenism în lanț.
Sunt pierduții acestei lumi, zona săracă mental, care trăiește doar prin mituri și predicții de Baba Vanga, care îl trag de sutană pe Becali ca să le plătească factura la lumină, care joacă la pariuri să câștige „meleoanele”, care ți-ar da foc la casă pentru că are un etaj, ți-ar dezumfla cauciucurile la a doua mașină și ar striga la tine de peste gard să dai dracu’ jazzul mai încet, că nu îl poate asculta în liniște pe Jador.