Război in Ucraina. Armata ucraineană ataca pe toate direcțiile frontului. Rezumat:
Suntem în ziua cu numărul 197 a războiului pornit de Vladimir Putin în Ucraina. Las mai jos câteva noi informații [la rece și în mod obiectiv] care explică mai bine contextul:
🚨 Ucraina lansează un contraatac surpriză în regiunea Harkov. Încă de marți, un oficial care reprezintă Republica Populară Donețk, controlată de ruși, declara că forțele ucrainene au „încercuit” Balaklia, un oraș din est de 27.000 de oameni situat între Harkov și Izium ocupat de ruși. „În acest moment, Balaklia se află în încercuire operativă și în raza de tragere a artileriei ucrainene”, atrăgea atenția reprezentantul separatiștilor, adăugând că o ofensivă ucraineană de succes ar amenința forțele ruse în Izium, un oraș important din punct de vedere strategic pe care Rusia l-a folosit pentru propria ofensivă în estul Ucrainei.
⚠️ Filmări care nu au fost verificate în mod independent și care au circulat miercuri pe canalele de telegram au arătat ceea ce părea a fi un soldat ucrainean ce pozează în fața unui panou de la intrarea în Balaklia. Analiştii consultați de The Guardian au spus că ţinta iniţială a contraofensivei ar putea fi oraşul Kupiansk, un nod rutier cheie pentru aprovizionarea rusească.
🇺🇦 Fără să ofere detalii suplimentare, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a raportat „vești bune” din regiunea Harkov, la est de Kiev, sugerând că unele așezări au fost recucerite de ucraineni de la forțele ruse, Liderul de la Kiev a adăugat însă că „acum nu este momentul potrivit pentru a spune care sunt acele așezări unde s-a întors steagul ucrainean”.
🇺🇦 În discursul de miercuri noapte către națiune, Zelenski a mai făcut referire la „loviturile extrem de reușite în zonele în care sunt concentrați ocupanții” și a mulțumit trupelor de ucrainene pentru ceea ce a spus că reprezintă lovituri de succes împotriva forțelor din sud ale Moscovei.
🇺🇦 Unul dintre consilierii președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Oleksiy Arestovych, a declarat marți seară că „au loc schimbări fulgerătoare” în regiunea Harkov, în paralel cu ofensiva de sud din regiunea Herson anunțată de armata ucraineană săptămâna trecută.
🗺️ În evaluarea de miercuri noapte spre joi dimineață, Institutul pentru Studiul Războiului din Washington (ISW) transmite că trupele ucrainene din regiunea Harkov profită probabil de relocarea forțele rusești către axa sudică pentru a desfășura o contraofensivă supriză și foarte eficientă, în apropiere de orașul ocupat Izium.
🗺️ ISW precizează că militarii ucraineni au surprins forțele rusești pentru a avansa cel puțin 20 de km în interiorul teritoriului ocupat de ruși în estul regiunii Harkov, reușind să recupereze miercuri 400 de km pătrați.
🗺️ Rușii au încercat să reziste contraofensivei, însă este foarte probabil ca numărul acesta să fi fost prea mic ca să reziste deoarece mai multe forțe au fost relocate pentru a sprijini eforturile de a captura restul regiunii Donețk și pentru a ajuta pe axa sudică, sunt de părere experții americani.
🗺️ Contraofensiva Ucrainei din regiunea Herson au forțat militarii ruși să se concentreze pe zona de sud și au permis trupelor ucrainene să lanseze contraatacuri foarte eficiente în zona Izium, ocupată de ruși, punctează ISW.
🗺️ Bloggeri militari ruși sunt îngrijorați că prin contraatacurile din zona Izium trupele Moscovei vor fi izolate, iar ucrainenii vor recuceri porțiuni mari de teritoriu. Aceștia cred că, de fapt, contraofensiva din Herson este o diversiune pentru acțiunile din regiunea Harkov, care demoralizează cu succes forțele Kremlinului, a ținut să precizeze ISW.
🗺️ De asemenea, forțele ucrainene au continuat loviturile asupra nodurilor logistice rusești, a echipamentelor, a rețelelor de transport și a punctelor de comandă și control din regiunea Herson. În același timp, forțele rusești au efectuat atacuri terestre la nord de orașul Harkov, la nord-vest de Sloviansk, la nord-est de Siversk, la sud și nord-est de Bakhmut și la nord-vest de orașul Donețk, se mai arată în evaluarea ISW.
⚠️ Un înalt oficial al Pentagonului a declarat miercuri că forţele ucrainene fac „progrese lente, dar semnificative” pe câmpul de luptă şi în prezent se descurcă în sud mai bine decât o face Rusia. „Cred că, în acest moment, în sud lucrurile merg mai bine pentru partea ucraineană decât pentru partea rusă”, a transmis subsecretarul american pentru politica de apărare, Colin Kahl.
🏙️ Regiunea Harkov a fost parţial ocupată de armata rusă de la începutul invaziei, pe 24 februarie. Oraşul Harkov, al doilea ca mărime din Ucraina, este în mod regulat vizat de bombardamente soldate cu morţi, dar forţele Moscovei nu au reuşit niciodată să îl cucerească.
🇺🇦 „Fiecare succes al armatei noastre într-o direcție sau alta schimbă situația generală de-a lungul întregii linii de front în favoarea Ucrainei. Cu cât este mai dificil pentru ocupanți, cu atât au mai multe pierderi, cu atât pozițiile apărătorilor noștri din Donbas vor fi mai bune, cu atât va fi mai fiabilă apărarea la Zaporojie, Nikolaev și orașele din regiunea Dnipropetrovsk, cu atât mai rapid vom putea să eliberăm întregul sud”, a mai transmis miercuri Volodimir Zelenski. „Vreau să mai spun un lucru – este foarte important și foarte sensibil. Acest lucru este valabil pentru ucrainenii ținuți captivi de ocupanți. La nivelul serviciilor de informații ucrainene și a altor structuri și oameni implicați, încercăm constant să obținem eliberarea prizonierilor noștri de război. Această muncă nu s-a oprit niciodată, iar acțiunile active ale apărătorilor noștri ne oferă posibilitatea de a captura un număr suficient de inamici pentru a încuraja schimbul și eliberarea prizonierilor de război ucraineni. Subliniez: ne amintim de toți oamenii noștri ținuți captivi de ocupanți”, a mai adăugat președintele ucrainean.
🚨Conform CNN, forțele ucrainene plănuiesc o campanie lungă și brutală cu scopul de a prelua cea mai mare parte a regiunii Herson, ocupată de ruși, până la sfârșitul anului.
⚠️ De la lansarea contraofensivei săptămâna trecută, forțele ucrainene au obținut câștiguri în sud cu atacuri terestre ambițioase, în urma atacurilor susținute asupra posturilor de comandă, a depozitelor de muniție și a rezervelor de combustibil aflate mult în spatele liniei frontului, conform geolocalizării video și a imaginilor prin satelit, scriu jurnaliștii americani.
⚠️ SUA au văzut că Ucraina a reușit să atace liniile de aprovizionare rusești, cu intenția de a opri și izola trupele ruse desfășurate în prezent la vest de râul Nipru, potrivit unui înalt oficial american. „Ceea ce am văzut mai întâi în regiunea Herson sunt câteva operațiuni ofensive continue ale ucrainenilor”, a spus secretarul de presă al Pentagonului, generalul Pat Ryder reporterilor. „Ei continuă să înainteze. Suntem conștienți că au recucerit unele așezări”.
🗺️ Potrivit oficialilor ucraineni, scopul este de a ocupa cel puțin tot teritoriul la nord sau la vest de râul Nipru, inclusiv nu numai orașul Herson, ci și Nova Kahovka. Nova Kakhovka găzduiește o centrală hidroelectrică importantă, precum și un canal care furnizează Crimeea cu mare parte din apă.
⚠️ În același timp, Ucraina a intensificat atacurile în estul țării pentru a împiedica Rusia să-și mute forțele spre sud pentru a încerca să respingă contraofensiva ucraineană de acolo, potrivit oficialilor americani citați de CNN.
⚠️ Obiectivul Ucrainei de a recuceri Herson până la sfârșitul anului 2022 este ambițios, dar posibil, au mai spus oficialii americani.
⚠️ Un fost general francez spune că trupele ucrainene ar putea fi în poziția de a ocupa întregul mal drept al râului Nipru, inclusiv orașul Herson, până în octombrie. Forțele ucrainene și-au pregătit metodic contraatacul din Herson, lansând ofensive pe „aproape întreaga linie de front sudică”, a declarat generalul Dominique Trinquand, fost șef al misiunii militare franceze la ONU, într-un interviu acordat pentru France 24.
⚠️ Contraofensiva ucraineană pare să „progreseze bine”, a adăugat Trinquand, precizând că „rușii par surprinși de metodele folosite”. „Distrugerea depozitelor de muniții și a centrelor logistice, în special a căilor ferate, le-a destabilizat considerabil. Astăzi, dacă forțele staționate la vest de Nipru nu vor mai primi obuze, nu se vor mai putea apăra. Dacă nu mai primesc mâncare, va fi dramatic pentru unele unități. Cred că înainte de iarnă, ucrainenii ar putea prelua tot malul drept al Niprului, inclusiv orașul Herson”, a mai subliniat Dominique Trinquand.
🇺🇦 Câțiva soldați ucraineni răniți în timpul contraofensivei din Herson au vorbit cu jurnaliștii americani de la The Washington Post și le-au spus acestora că armata ucraineană a pierdut în unele cazuri chiar și cinci oameni pentru fiecare militar rus ucis. Cu toate acestea, toți soldații ucraineni intervievați au spus că, indiferent cât de sângeroase sunt luptele, nu există o altă alternativă. „Dacă nu îi oprim, ei vor continua să violeze și să ne omoare poporul cum au făcut peste tot”, a afirmat unul dintre militarii ucraineni.
⚠️ Într-o analiză postată pe 5 septembrie pe twitter, generalul Mark Hertling, fost comandant al trupelor americane din Europa, a spus că decizia forțelor armate ucrainene de a lansa o contraofensivă în Herson a fost una „genială” și că există condițiile să vedem un număr mare de prizonieri ruși în următoarele săptămâni.
⚠️ Hertling spune că „buzunarul Herson” este o contraofensivă operațională interesantă în contextul în care regiunea Herson este vitală pentru lupta ucrainenilor de a-și recupera sudul țării. Generalul american amintește că prin Herson trece și autostrada M14 ce pornește din orașul rusesc Rostov și pe care îl leagă de Nikolaev și Odesa înainte de a trece în Republica Moldova. La est se află regiunea Zaporojie, unde ucrainenii au efectuat lovituri împotriva depozitelor de muniție și rutelor logistice rusești în ultimele zile, iar la sud este Crimeea.
⚠️ Mark Hertling amintește că în urmă cu câteva săptămâni forțele armate ucrainene au început „operațiuni de modelare” a trupelor rusești, adică acțiuni menite să contracareze abilitatea forțelor de invazie de a manevra. Ucraina a folosit sisteme HIMARS și de artilerie cu rază lungă, forțe speciale pentru a efectua lovituri în spatele liniilor inamice, acestea coordonându-se cu partizanii ucraineni din teritoriile ocupate de ruși. „Când inamicul se află în defensivă și încearcă să își consolideze cuceririle, Ucraina poate lovi în momentul și locul pe care îl alege. Acesta este avantajul unei ofensive”, a explicat generalul american.
⚠️ Mark Hertling a precizat și că acțiunile ofensive sunt ajutate de loviturile cu sisteme HIMARS, pentru că acestea nu doar că distrug și „modelează” trupele rusești pentru a fi mai vulnerabile în fața unui atac, dar le și afectează moralul forțelor de invazie prin uciderea unui număr mare de soldați ruși și distrugerea a numeroase echipamente militare.
🗺️ Ministerul britanic al Apărării transmite că joi dimineață că în regiunea Herson, brigăzile ucrainene continuă să desfășoare operațiuni ofensive.
📸 Mai jos vă las o hartă frontul de luptă din ultimele 24 de ore. Ce este hașurat cu roz reprezintă teritoriul controlat de ruși, ce este hașurat cu roșu reprezintă progresele rusești, iar ce este hașurat cu galben reprezintă zonele în care Ucraina și-a recăpătat controlul teritoriului. În plus, punctul 1 reprezintă orașul Balaklia, unde forțele ucrainene susțin că au „încercuit” și au întrerupt toate liniile către oraș. Au existat, de asemenea, rapoarte că forțele ucrainene au capturat probabil orașul Verbivka din apropiere. Totodată, punctul 2 evidențiază orașul Volokhiv Yar, unde armata ucraineană susține că a doborât un avion militar rusesc Suhoi Su-25, iar alte rapoarte sugerează că Ucraina ar fi putut, de asemenea, să fi preluat controlul orașului.
