RAMPLAST a fost cumparat de o firma din Galati

Firma gălăţeană Dynamic Selling a cumpărat Ramplast, divizia de profile PVC a Oltchim, în urma unei licitaţii care a avut loc marţi, preţul oferit fiind de 7,75 milioane de euro.
Anunţul a fost făcut de Nicolae Bălan, unul dintre administratorii judiciari ai combinatului vâlcean aflat în insolvenţă din luna ianuarie.
Suma va fi plătită de Dynamic Selling Group în trei rate: prima în următoarea săptămână – 3,75 milioane euro, iar câte două milioane de euro în următoarele două luni.
Banii încasaţi pe acest activ alături de două credite bancare urmează a fi folosiţi pentru recapitalizarea combinatului vâlcean şi pregătirea acestuia pentru procesul de privatizare. Vânzarea Ramplast este văzută ca un pas extrem de important pentru viitorul OLTCHIM, de către administratorii judiciari şi autorităţi. Piraeus Bank şi Banca Transilvania vor să finanţeze societatea din Râmnicu Vâlcea cu până la 10 milioane de euro, iar condiţia celor două bănci ar fi fost obţinerea acceptului comitetului creditorilor pentru vânzarea Ramplast.

Diculoiu susţine că administratorii judiciari au făcut un abuz

Liderul Sindicatului Liber OLTCHIM, ing. Mihai Diculoiu susţine că administratorii judiciari ai combinatului au făcut un “abuz” prin vânzarea activului Ramplast al societăţii deoarece acesta este “gajat”.
“Probabil că de aceea şi tăcerea din ultimul timp, mai ales din jurul momentului vânzării acestui activ spune multe. De fapt spune adevărul, administratorii judiciari au realizat că sunt pe cale să facă un abuz. În sensul că nu au cum să vândă secţia Ramplast a Oltchim, pentru că această secţie este gajată. Ea fost pusă gaj unei companii care a acordat în urmă cu câţiva ani un credit combinatului. Cum oare vor reuşi să explice această problemă şi cine va lămuri situaţia”, a precizat liderul sindicaliştilor din Oltchim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *