Râmnicu Vâlcea se însănătoşeşte după extirparea tumorii Oltchim II

Spuneam în precedentul articol, faptul că odată cu lichidarea mitului Oltchim, Râmnicu Vâlcea are toate premisele unei dezvoltări normale, fără clişee, de a ieşi dintr-un maniheism de genul dezastru apocaliptic sau dezvoltare olimpiană. Evident că prin acest aspect am şifonat într-un fel pe cei captivi încă în teoria conspiraţiei.
Timp de mai bine de 5 ani, acest oraş, graţie teoriilor fostei longevive conduceri a fost prizonierul unor teorii absolut penibile al unei conjuraţii mondiale, a polonezilor, nemţilor, bubulilor, marţienilor sau altei specii care au uneltit la distrugere acestui onest activ al economiei socialiste româneşti. Că vor închiderea, falimentarea, scoaterea de pe piaţă. De parcă Oltchim producea rachete cosmice, interstelare, iar Râmnicu Vâlcea era economic, un fel de Detroit al României. Un fenomen urieşesc de manipulare subliminală, pentru că Oltchimul a ajuns în sapă de lemn, efectiv doar graţie unui prost management de stat şi a unei conduceri colective (director general plus consiliile de administraţie politice). La final de destin, cum s-ar spune, lăsând la o parte toate aceste teorii ale conspiraţiei, rămân efectiv câteva întrebări la care trebuie ca cei care au condus şi conduc acest activ, să răspundă:
Prima întrebare ţine de momentul privatizării Petrom. Dacă fostul director general şi întreaga conducere ştia efectiv de faptul că printre activele care urmează să intre în proprietatea OMV, se numără şi Arpechim, de ce nu au luat poziţie? Adică, ştiind că tu, combinat vâlcean, depinzi în proporţie covârşitoare, eşti captiv pe linie tehnologică, rafinăriei piteştene, păi tu Constantin Roibu şi toată garda din acei ani a combinatului mergeau în dinţi la Guvernul Năstase şi participau efectiv la negocieri. Puneau condiţii austriecilor în cazul rafinăriei sau guvernului să nu vândă şi acest activ. Nimeni nu a mişcat oficial un deget, fosta conducere, sindicalişti, preşedinţi de judeţ, primari de Râmnic, trebuia mers la Bucureşti la aceste negocieri şi pus punctul pe I. Da, poate că cei de la ministerul economiei de atunci, nu ştiau despre acest lanţ industrial, vechi din anii 70, dar erau aici la Râmnic o întreagă pleiadă de cunoscători ai problemei. Dacă tot au devenit atât de vocali în ultima perioadă, de ce nu au fost atunci, cum naiba să ceri de doi ani răscumpărarea rafinăriei şi în 2004 să nu pomeneşti nimic.
A doua întrebare care pe mine mă îngrozeşte pentru că nu ştiu un răspuns clar. Prin 2010, Oltchim cumpără secţia de piroliză de la Piteşti, adică secţia intermediară între Arpechim şi Oltchim. Mi se pare o anomalie, rafinăria urma să fie închisă, deci implicit resturile de rafinare ale ţiţeiului care treceau prin piroliză nu mai veneau de nicăieri, dar tu stat român, proprietar al Oltchim, cumperi cu vreo 50 de milioane de euro un activ care nu mai putea produce nimic. Ce naiba a stat la baza acestei achiziţii!!! Adică, nu mai există producător dar cumperi un intermediar! Ca să ce? Ca timp de doi ani să stai şi să vopseşti nişte conducte şi să te încarci cu aproape 1000 de angajaţi de la platforma Bradu! Deci nu mai am oi pentru lână, dar cumpăr fabrica de tăbăcărie, cam aşa sună, marea achiziţie a pirolizei! Mi se răspunde azi, că era un pas pentru preluarea rafinăriei! Păi, ne întoarcem la prima întrebare. Păi la 5 ani după ce OMV ia rafinăria de la Piteşti şi tu nu schiţezi un deget, te trezeşti că vrei acum rafinăria!!!Adică în 2004, când era mai lesne de realizat acest lucru printr-un transfer între două companii de stat Petrom şi Oltchim, România nefiind nici în UE, deci încă fără rigorile comunitare, deci în 2004 nu o facem, dar ne trezim în 2010 că vrem asta, obligând statul să cumpere de la un privat, un activ pe care i-l vânduse în urmă cu doar câţiva ani. Suntem de râs.
A treia întrebare, când Oltchim începuse să funcţioneze doar la 50-60% capacitate de producţie, pe ce considernte s-au mărit salariile? O firmă privată când merge în pierdere reduce costurile, fie concediază, fie taie din salarii, la Oltchim totul a fost pe dos, de parcă s-ar fi încercat cumpărarea liniştii sociale. Apropo nici un angajat de la Oltchim nu a pus această întrebare absolut logică asupra măririi salariilor în contextul capacităţii aproape de jumătate a combinatului.
Altă întrebare, care este rostul conversiei creanţelor în acţiuni, când tu Oltchim, fără rafinăria de la Piteşti funcţionbilă în veci nu va mai fi colosul de odinioară, doar dacă plouă din cer cu propilenă sau etilenă şi pornesc secţiile PVC. De ce nimeni nu vine să spună acest lucru, că Oltchim va deveni, dacă nu va muri economic, doar o fabrică cu vreo 600-700 de angajaţi producând alcooli şi alte produce nePVC. Că piroliza de la Piteşti nu îşi are rostul funcţional.
Alte întrebări, ce fac în prezent la muncă, la Oltchim, 2.300 de angajaţi, în contextul unei capacităţi de producţie de 30%. Există destule poveşti cu campionate de şah, whist, table etc.
De ce nimeni nu spune că de fapt situaţia care contează este de fapt la Arpechim, Oltchimul putea fi de stat, privat sau oricum, dacă mergea rafinăria de la Piteşti, mergea şi Vâlcea?
Restul? Vorbim vorbe…
Dar o întrebare nu pot să nu o adreseze miilor de ingineri chimişti care s-au perindat pe la Oltchim. Cum naiba nu a gândit nimeni un alt proces tehnologic, o altă soluţie şi am trâit 40 de ani şi mai bine doar pe baza a ceea ce au gândit comuniştii „ăia răi” adică pe schema integrată Arpechim-Oltchim, cu conducte pe sub pământ. De ce nu s-au gândit la altă variantă, aceştii mii de specialişti….
Mihai IONESCU
Corect. As adauga/sublinia ca orasul sta rau acum dpdv economic doar pentru ca „mitul” Oltchim a fost prelungit mult prea mult; daca „tumora” – cum ii spuneti – era extirpata mai demult, orasul ar fi avut mai mult timp sa se refaca iar starea lui de azi ar fi fost una mult mai buna.