Râmnicu Vâlcea este un oraș nu doar fără viață de noapte dar este și fără viață de seară

Într-o seară vorbeam cu puștiul. Albert. Care îmi spune franc, la cei 13 ani pe care îi are. ”Orașul nostru este urât”. M-am uitat la el contrariat, eu având alltă părere. Că avem un oraș curat, elegant, modern, verde. El m-a contrazis.

Nu, nu e vorba de asta. E vorba că e un oraș fără arhitectură, așa cum o văzuse el în afară, fără agitație, fără o dinamică, fără limbi străine care să se audă pe străzi. Un oraș care se închide la ora 18, cel târziu ora 19, când vin ultimii navetiști acasă.

După care, așa e, Râmnicu Vâlcea se bagă în case. Definitiv până dimineața. Orașul nu are viață de seară, în afară unor demenți care ambalează BMW-uri pe Dem Rădulescu. În rest orașul nu are o inimă, nu pulsează, nu avem cafenele, pub-uri, nu avem viață de stradă, viață de losir, nimeni nu iese din casă între 19 și 22. Pentru că nu are cine și nu are de ce și pentru ce.

Orașul are  doar o viață de prânz, acolo, unde ne mai întâlnim noi, câțiva din presă, bugetarii pe la barurile din centru, câțiva mici antreprenori care să pună la punct câteva afaceri. Râmnicu Vâlcea are terase goale. Aici nu e nevoie de rezervare la masă  seara, singurele zile aglomerate unde se impune așa ceva fiind de Mării, de Elene sau de 8 martie.

Orașul nu are concepte de loisir, nu are o piață cinefilă, cele două teatre sunt răsuflate, nu este nimic în pas cu ceea ce dorește noua generație. Nouă generație care nu prea e, pentru că salariile mari din corporații nu sunt la Râmnic, pentru că la Râmnic nu sunt corporații. Joburile bine plătite pe lista de anunțuri sunt vreo 7-8 de ingineri și câteva de directorași. În rest, nu. Nu avem studenți, nu avem o viață urbană. Avem o pătură de salarii mari la bugetariști. iar aceștia jumătate dintre ei sunt…într-un fel iar jumătate în alt fel.

Viața din Râmnicu Vâlcea este similară unei vieți din mediul rural, unde după ce se întunecă și se închid găinile, omul se bagă în casă. Și butonează televizorul. Chiar și pentru mine, locuința din Râmnic, o percep mental ca pe o locuință de serviciu, așteptând ziua de vineri ca să mă întorc acasă, la Mihăești.

Viața de seară care diferențiază un oraș de rural, la Râmnic din păcate nu există. Când intri într-un pub într-o zi a săptămânii, pe la ora 20.00 se și miră chelnerul ce e cu tine, de se întreabă dacă nu cumva te-a dat afară din casă, nevasta.

Viața de seară nu există pentru că nu are cine să o compună. Promotorii de evenimente sunt unul singur. Miță de la Aby Stage. Restul sunt niște snobi, puși în funcțiile cheie, unii politic, alții pe pile și sunt tămâie. Nu au niciun plan, nicio strategie, niciun know-how de a ține oamenii afară și după ora 19, decât dacă e vreun incediu pe stradă. Și, așa cum mai spus, când venitul este undeva la 2000 de lei, opțiunea de loisir este o bere de cartier, în spatele blocului.

Până atunci, Râmnicu Vâlcea, la ora 20 arată dezolant. Să nu mai spunem de viață de club, de după ora 24 sau mai ales în week-enduri. Normal că dacă nu ai viața de seară din timpul săptămânii, nu are cum să ai viața de noapte din week-end, pentru că aceeși tipologie de oameni o compun și pe una și pe alta.

Paradoxul face că în anii 90, Râmnicu să aibă chiar viață de seară – Bârlogul din Zăvoi, Metroul din centru, barurile postdecembriste, Des Georges, Umbreluțe, Paradis erau locuri unde tinerii stâtea până târziu în noapte, în timpul săptămânii…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *