Râmnicu Vâlcea deţine cea mai mare Groapă de Gunoi Urbană din România

„Aici era placajul, 300 de oameni”, spune nea Mircea, meşter bătrân. Acum sunt vreo 10 maidanezi, o căţea cu pui, cu ţâţele lăsate, dar găluştile alea negre cu pete albe sunt mici îngeraşi în marea de moloz.

Cea mai mare groapă urbană am putea-o numi. Se află aproape de centrul Râmnicului şi se întinde pe vreo 3 hectare, sper să nu mă înşel. O întindere plină de ierburi înalte ca de savană, ciulini, cărămidă roşie resturi, cadavre de câini morţi. Resturi de apartamente. Pentru că aici e locul unde românul care-şi pune spoturi în blocul comunist, aruncă molozul spart aici.

„Furnir”…şi aici lucrau în două schimburi vreo 250 de cepelişti. Acum, doi corbi se luptă pentru cadavrul unei mâţe moarte. Bine că e frig de toamnă şi nu mai mirose. „Ai grijă!” strigă la mine, nea Mircea. Cred că cel puţin 20 de seringi erau aruncate într-o tufă de ştir porcesc. Aici este locul unde adolescenţii capitalismului românesc trăiesc fericirea de moment printr-o mică injecţie metafizic-modernă. Tinerii află de…ce naiba află? A da, drramele lui Geo Bogaza sau  România Pitorească a lui Vlahuţă.

„Exportul şi sculptura”. Locul unde CPL producea unele din cele mai vândute piese de mobilier. Nu e mare diferenţă ce e acum, de stil. Două frigidere Arctic, model anii 85, câteva monitoare de calculator şi nişte saci mari negri cu gunoi. „Aici lucaru cei mai buni, aveau în ei, artă, domnule. Genii, fineţuri”.

Aşa o fi. Doi şobolani mari şi negri au trecut în fugă prin noroi şi s-au ascuns sub o tablă ondulată. Multă mizerie, cartofi aruncaţi şi resturi de varză, cotoare, după ce fusese la murtat. Un buoi de plastic spart aruncat pe o morman de moloz

Am pătruns adânc în incinta CPL, în direcţia Olt. Câinii au început să latre dar apoi plicitisiţi s-au ascuns de noi. M-am lovit de o margine de stâlp betonat. Nu l-am văzut. M-am aplecat, lovisem cu genunchiul armătura. Mi-am căutat ţigările şi mi-am amintit de Emil nebunul şi de alarma care suna în fiecare dimineaţă la 7 fix. Mii de oameni veneau sau ieşeau din schimburi. Emil conduce pe jos, maşinile pe axul drumului. A murit, am auzit.

M-am ridicat de pe stâlpul prăbuşit. „Aici a murit un rudar. A căzut tot peretele pe el. Voia să ia fier vechi sau cărămidă. Dracu ştie ce voia. Oficial cică unul a murit dar eu cred că au murit mai mulţi dar s-a muşamalizat”, spune nea Mircea.

Am trecut de zona magaziilor de stocare. Aici ajungea calea ferată, venea dinspre gară, mi-o amintesc şi eu încă, trecea pe lângă autogara Traian. Căra mobila CPL spre Europa de Vest…spre imperialişti

În faţă erau trei case de carton. „Ai lu Rică. Derbedei din zonă. Inofensivi. Ăia de acolo sunt răi”. O căruţă şi un cal. Plină cu orice. „Rudari, stau colo în nord lângă lac, adună cartoane şi fier vechi. I-a amendat poliţia de câte ori ies cu şareta în Râmnic…he he…Cică e violent, rudarul. E înrâit. Aici e ţara lui. A găsit mult fier vechi şi şi-a făcut o rangă”

Calul păştea fără să ne privească, Mormane înverzite de gunoi şi de resturi. La Turnul de apă, corbi şi pescăruşi. „Cică e monument. De asta a rămas ca o…(nea Mircea spuse cuvântul ăla urât cu „P”) în mijlocul gropii. Geamuri sparte şi nişte pături multe. Mai dorm boschetarii în el.. Dincolo e locul de iubit. „Se vine pe la hidraulice, pe margine, cu maşina, cu câte o gagică şi aici, în spate se hâţâne maşinile. Sunt numai prezervative pe jos”.  Romantic loc. O baracă de fier ruginită, un rest de gard, conserve şi sticle de plastic peste tot. Ce cuplu nu şi-ar doi aşa ceva? Un cuplu de o oră…

În 1950, statul comunist construia la Râmnicu Vâlcea, cel mai mare Combinat pentru Prelucrarea Lemnului. Un colos care producea una din cea mai căutată mobilă din ţară, mai ales pentru export. În 1989, decembrie, trenuri cu ciomăgari de la CPL au fost trimişi la Timişoara. Din fericire, cei trimişi şi care au ajuns cu pactizat cu revoluţionarii.

CPL o ia la vale după 90 şi îl cumpără Elvila. După 2000 Elvila vinde terenul cu, se spune prin târg, 24 de milioane de euro. Unei companii Belrom care promite aici cartier rezidenţial, blocuri de lux, Mall, hypermarket.

Începe demolarea CPL. În 2007. De atunci nu se mai întâmplă nimic, decât o groapă uriaşă cu maidanezi, seringi, oameni ai străzii, rudari, multă, multă mizerie, moloz şi în mijloc, un turn de apă care stă drept ca o….., spunând de fapr adevărul.

Mihai IONESCU