Râmnicu Vâlcea, cel mai frumos oraş al sufletului meu

Da, am băut cafea în Trafalgar Square, am ascultat Jazz pe Charles Bridge în Praga, am admirat Montmartre, am urcat de nu ştiu câte ori în Citadella de la Buda, am iubit pentru câteva ore Brugges, m-am relaxat în Zagreb şi am dansat cu Mica Sirenă în Copenhaga şi multe altele pot pomeni dar, nu, nimic nu se compară cu Râmnicu Vâlcea. Nu săriţi pe mine, spunând că sunt un nebun. Dimpotrivă, mă enervează ca trebuie să ocolesc giratoriile de la prefectura şi becereu ca să ajung din nord în centru, mă uit şi eu nervos la parcul Zăvoi care nu se mai termină. Am înjurat adminsitraţia locală şi în scris şi verbal, dar nu am ce face:

Ramnic 2Sunt îndrăgostit de Râmnic şi este cel mai frumos oraş din sufletul meu, din România mea, din Universul meu. Am preferat să mă întorc de la studii aici, când toată lumea rămânea în Bucureşti, m-am bătut în semafoare, câte avem, mi-am apărat oraşul cu demnitate între alţi mitici din Bucureşti. Mi-am adus prietenii şi colegii de facultate aici, la Vâlcea pe vremea când nu aveam nici un pub mai acătări dar la Umbreluţe era divin. I-am urcat pe Capela şi pe Malul Alb cu teamă că n-o să le placă Vâlcea mea. Dar nu, deşi ei erau din Cluj, din Braşov din Târgu Mureş, oraşe care arhitectural sunt emblematice dar toţi spuneau că Râmnicul e frumos, e cel mai frumos, e o stare de spirit, este o poezie. Este ca şi cum cineva are o iubită şi e obsedat de ea. Deşi la prima vederea nu e nici fotomodel, nici Academia de Ştiinţe, dar el o iubeşte. Aşa este provestea Râmnicului meu.

Ramnic3Normal că văd blocurile ceauşiste ale Ostroveniului, normal că văd maidanezii, gropile, menatlitatea de multe ori sub aşteptări a concetăţenilor mei dar nu le văd…eu văd oraşul meu. Oraşul în care am crescut cu clasorul de timbre, cu 9 pietre, cu doape de bere căpăcite, cu Frucada, cu cornetele prin spatele blocului, cu Europa Liberă pe care o ascultat tata seară de seară, cu parcarea din faţa blocului de la uzină, cu multe Dacii. Îmi amintesc şi acum ce fericit eram când a apărut numărul de înmatriculare 3 – VL… Cu viile de pe blocuri care creşteau până la etajul IV, cu strada 22 decembrie cu case frumoase pe care mergeam ca să ajung la Cinema Modern, cu bara metalică de la cinema Unirea, cu Muzeul satului, cu cârciuma debarcader de pe Baraj. Cu autobuzele lungi vechi cu burduf, şaptele şi şaptele barat, cu rata veche cu care mergeam la ţară.

Rânmnicul meu este frumos, are dealuri multe, are case vechi cu grădini în care primăvara înfloreşte o magnolie la Ramnic4fiecare. Aici am iubit prima dată, aici am condus prima dată o fată din nord până la sere, în Ostroveni şi mă întorceam pe scurtături până acasă în miez de noapte. Aici am făcut şcoala, liceul, am fumat prima ţigară, şparlind câte o carpată din pachetul lui ăl bătrân. Aici am mirosit teii de pe toate străzile şi salcâmii de pe dealurile Cetăţuii.

Este Râmnicu Vâlcea un oraş nici prea prea nici foarte foarte. Este însă cel pe care îl am în suflet de fiecare dată când plec. Aici mă simt relaxat, bine, liniştit. Îl urmăresc la detaliu. Nu ştiu cum va arăta centrul oraşului la sfârşitul reabilitării, poate va fi urât, poate va fi frumos, la fel şi Zăvoiul şi ştrandul şi lumea şi piaţa centrală. Dar dincolo de toate îl respect, trâiesc aici, trăiesc într-un confort decent, îi admir fiecare încercare şi fiecare pas în faţă. Şi da, poate că la Braşov s-o fi cântat pentru prima dată Deştepată-te române, dar ei nu au fost în stare să dea din picioare ca noi şi atunci nu-i aşa că aici s-a intonat imnul României? Suntem mândri şi vanitoşi. De aceea spuneam că Râmnicu Vâlcea este cel mai frumos oraş din sufletul meu, al nostru, al poeziei din noi. Ascultaţi-i la ora când citiţi, vocea. Oraşul ăsta vorbeşte, dacă îl iubeşti şi îl respecţi vei intra pe Ramnic5frecvenţa lui şi nu-l vei mai ocărî…să ne bucurăm cu toţii de acest 29 iulie 2015, când madamele din acest târg şi conaşii s-au strâns pe 29 iulie 1848 şi or fi cântat ei ceva la fântâna din Zăvoi. Poate imnul nostru poate altă melodie, dar nu mai contează. Au cântat ce au simţit ei…

Mihai IONESCU

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *