RAJDP inundă casele din Diculeşti

Lucrările de mântuială ale RAJDP Vâlcea au dus la inundarea a şase gospodării din comuna Diculeşti, din care una a fost evacuată.

pod Indignat, primarul comunei, Sabin Cupăreanu, a spus că « (…) drumul judeţean a fost prevăzut cu terasamente şi rigole din beton, dar acestea nu s-au făcut, ba dimpotrivă, în unele locuri RAJDP-ul  a făcut lucrări proaste, superficiale. Pe drumul judeţean nu au făcut rigolele prevăzute, iar un pod, în loc să îl desfunde, l-au astupat pur şi simplu, dând cursul apelor pluviale spre un alt pod. În loc să lase două canele de scurgere, au eliminat unul, prin astuparea podului. Astfel, în urma ploilor căzute, acum două săptămâni, toate apele pluviale care s-au strâns de pe versant, au năvălit peste pod, trecând peste şosea, inundând gospodăriile oamenilor. Dacă RAJDP-ul nu astupa cel de-al doilea pod, apele se scurgeau şi pe cel de-al doilea canal, nemaiexistând aceste necazuri.

pod1Am făcut adrese, am adus la cunoştinţă directorului Vălimăreanu, au venit atunci pe ploaie vreo două zile, iar când e timp bun, favorabil pentru a se lucra în bune condiţii, nu mai vin. Acum a venit un inginer Ungureanu care a făcut un proces verbal de constatare şi atât. Tot pe drumul judeţean, la câteva sute de metri de acest pod, a avut loc altă inundaţie, la o altă gospodărie care a fost evacută. Omul a plecat pentru că nu mai poate sta acolo, deoarece şi acum are apă în curte. Dacă RAJDP făcea rigolele, nu mai exista pericol de inundare pe nicăieri, iar omul era şi el în casa lui acum, în prag de sărbători… »,  a declarat primarul Sabin Cupăreanu.

C.P.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *