Rădulescu de la CJ Vâlcea fumează un Kent, dar termină cu o Carpaţi fără

Nu aş fi abordat subiectul dacă nu găseam tema într-un articol mai mult decât laudativ la adresa preşedintelui CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, într-un caz mărunt de provincie, dar în care s-a purtat ca o cizmă.

Rezumat: în urmă cu două luni, consilierul judeţean Victor Stănculescu, membru PNL şi candidat al acestui partid pentru Camera Deputaţilor, şi-a dat demisia, chiar cu un pic de retorică, fiind foarte convins că, după 11 decembrie, locul său va fi în parlament şi nu se va mai regăsi în forul legislativ judeţean.

Ulterior dezastrului de pe 11 decembrie care a lovit PNL la nivel naţional, consilierul PNL a revenit la decizie şi s-a răzgândit.

În urmă cu o săptămână, la finalul anului 2016, în ultima şedinţă a CJ Vâlcea, preşedintele Constantin Rădulescu a demonstrat clar faptul că, deşi începe să fumeze o ţigară Kent, la final termină cu Carpaţi fără.

O oră, da, o oră a durat o disertaţie întreagă pe tema incapacităţii lui Stănculescu de reveni în funcţia de consilier, oră în care aproape toţi consilierii PSD l-au umilit şi luat la băşcălie pe liberal. Iar la final, când trebuia să se decidă soarta lui Stănculescu, primul care a ridicat mâna să voteze pentru rămânerea acestuia în consiliu a fost… chiar Constantin Rădulescu.

Adică, un praz verde, o oră de dezbateri inutile, în care ni s-a arătat, mai mult decât oricând, nivelul de mediocritate al acestui for, cât de multă importanţă se acordă unor decizii absolut provinciale şi că ne place al dracului să ne dăm în stambă pentru trei vreascuri şi trei surcele.

Din punctul meu de vedere, şedinţa de Consiliu Judeţean respectivă nu trebuia să aloce mai mult de 10 minute subiectului. Adică se audiau părţile şi se decidea scurt şi tranşant că decizia lui Victor Stănculescu a fost luată în deplină cunoştinţă de cauză (oricât ne-ar fi de simpatic tânărul avocat liberal, pe care nu am pregetat să-l apărăm când toată lumea îi sărise în cap pentru o gafă de campanie, el trebuia să rămână pe dinafara CJ). Iar preşedintele CJ Vâlcea trebuia să hotărască fără echivoc acest lucru. Nu avea nimic de pierdut, nici la imagine, nici electoral. Dimpotrivă, arăta cât este de categoric în gestul său, în cazul unui consilier care activează precum sinusoidele în decizii.

Deci, un mare rateu de poziţie, care demonstrează că ciorba balcanică de Vâlcea este fără piper dacă nu are şi un pic de preşedinte de CJ în ea. Nu, domnule Costi Rădulescu, nu fumaţi chiştoace politice, începeţi însă cu Kent, dar la final terminaţi cu o ţigară Carpaţi fără…

Liviu POPESCU

 

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *