Radu Hossu ar trebui să deschidă lista la europarlamentare!

Nu Lasconi. Doamna Lasconi trebuie sa rămână primar, pentru că face treabă bună acolo. Este un vector de imagine pentru USR în administrație.

Dar Radu Hossu este fix omul potrivit pentru alegerile europarlamentare. Omul care a dovedit, într-un an şi jumătate, că este exact imaginea USR-ului în exterior. Hossu a făcut, în numele României, ceea ce nimeni din clasa politică nu a reușit. În contextul războiului din Ucraina. Și a făcut-o elegant, fără a vâna imagine, aplauze, a făcut exact ce am fi făcut cu toții, dar noi nu am.avut curajul sau ambiția lui.

Radu Hossu a reprezentat exact societatea civilă a României, decentă, altruistă, dinamică, cu bun-simţ, care a reușit să solidarizeze o ţară, să fie vocea și spiritul României educate, a României principiale, a României europene. A fost vocea noastră, a fost omul care ne-a reprezentat acolo, pe Câmpiile Morții de la Bakhmut, în lupta cu hidra sovietică.

De ce carte de vizită mai onorabilă este nevoie pentru ca USR să trimită la Bruxelles un astfel de om?

Când am ales să votez și să susțin USR, pentru astfel de oameni am făcut-o. Pentru că, din păcate, de multe ori, spiritul USR nu se suprapune, în realitate, cu mulți „userişti”. Creând atâtea dezamăgiri. Dar Radu confirmă excepţia. Că spiritul USR, spiritul european, al onoarei, al decenţei, al civilizaţiei, al umanității, al echilibrului, al legăturii transfrontaliere între oameni nu este o formă fără fond. Dacă USR este partidul electoratului exigent, atunci Radu Hossu este o opțiune argumentată pentru europarlamentare.

Știm că Radu Hossu nu vrea nimic în partid. Dar trebuie convins că exact el este cel care menține, pentru mine și pentru miile de alegători ai USR, spiritul partidului. Motivaţia de a ieși din casă și de a spune că lumea politică nu e formată doar din ciolaci, buzaţi, ciuci, iohanişi. Și de a pune ştampila pe oameni care cu adevărat ne reprezintă.

Drulă trebuie să gândească în acești termeni. Să o lase pe doamna Lasconi acolo unde îi este locul, pentru că a dovedit asta, iar la Bruxelles, să trimită exact omul pe care îl vom vota categoric toți cei care urmărim ce face Radu din 24 februarie 2022. Și face admirabil.

Liviu Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *