Radiografia zonelor de dezvoltare ale județului Vâlcea: Care sunt cele mai bogate și mai puțin dezvoltate?

Economia județului Vâlcea în anul 2024 a crescut cu 78,4% față de economia din anul 2023, asta se vede în raportul DGFP Vâlcea, apărut în acest an, prin care se calculează veniturile bugetare ale localităților. O creștere impresionată, care se bazează pe mai multe mari investiții private care au pătruns sau s-au inaugurat în Vâlcea. Menționam într-un articol anterior că în Vâlcea funcționează în jur de 33 de parcuri/zone/platforme industriale aferente și coroborate cu localitățile pe care le deservesc.
Așadar dacă veniturile toate colectate de județul Vâlcea în 2023, (impozite agenți economic, taxe salarii, etc) s-au ridicat la 280 milioane lei, în 2024, acestea au ajuns la aproape 500 milioane lei (499,705 milioane). Dar totuși insuficiente pentru a acoperi toate cheltuielile de funcționare, după noua formulă matematică folosită de guvern, Vâlcea având nevoie de 51,131 milioane (subvenție guvernamentală) pentru a funcționa. Adică 9,28% primim de la București pentru a funcționa. În condițiile în care în 2023 am avut nevoie de 24,72%.
Geografic vorbind sau pe regiuni, cea mai bogată este Zona Râmnicu Vâlcea (strict municipiu), zona care a reușit să aibă venituri proprii de 33 milioane de euro în 2024. La foarte mare distanță avem Zona Drăgășani cu 4,74 milioane euro. Iar pe 3 este grupul Băbeni cu 4,51 milioane. Pe poziția 4 avem zona Horezu cu 3,7 milioane euro iar pe 5 avem zona Budești cu 3,2 milioane. Zona Călimănești este abia pe 6 cu 2,8 milioane euro.
Zona Râmnicului, municipiu plus comune metropolitane ajunge la 38,5 milioane euro.
Cea mai săracă zona este Țara Loviștei cu 1,46 milioane euro. Situație care se va schimba probabil în viitor, odată cu Autostrada Sibiu – Pitești. Valea Pescenei este penultima zona cu venituri de 1,6 milioane euro. Nici Valea Lotrului nu stă așa cum ne-am aștepta cu doar 1,7 milioane euro.
O problemă economică severă, însă, o avem în Vâlcea de Mijloc, acolo, unde 8 comune reușesc să strângă 2,7 milioane euro, sub 400 mii în medie pentru fiecare. Lipsa unui oraș în această parte de județ care să fie un nucleu economic este un argument.
În concluzie, Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, Băbeni, Horezu, Budești și oarecum Călimănești creează Zone Funcționale care împing radial economia localităților limitrofe.
Surprizele plăcute ale acestui clasament economic pentru 2024 sunt Băbeni și Budești, care se consolidează (Budești) sau devin (Băbeni) poli economici de perspectivă.
1.Zona Râmnicu Vâlcea: 33,3 milioane euro. (I)
2.Țara Loviștei (Câineni, Boișoara, Titești, Perișani, Racovița): 1,46 mil euro;
3. Bazinul Bălceștiului (Bălcești, Ghioroiu, Lăcusteni, Diculești, Făurești, Laloșu) 2 mil eur;
4. Zona Călimănești (Călimănești, Sălătrucel, Berislăvești, Muereasca) 2,8 mil eur;
5. Oltenia de sub Munte (Bunești, Stoenești, Pietrari, Păușești, Costești, Bărbătești) 2,3 mil;
6. Stațiunea ”Valea Lotrului” (Voineasa, Mălaia, Brezoi) 1,7 mil euro;
7.Valea Pescenei (Scundu, Pesceana, Glăvile, Amărăști, Crețeni, Sutești) 1,6 mil euro
8.Vâlcea de Mijloc (Șirineasa, Popești, Oteșani, Cernișoara, Roești, Copăceni, Roșiile și Tetoiu) 2,7 mil eur
9. Nordul Râmnicului (Bujoreni, Dăești și Runcu) 1,9 mil euro;
10. Valea Olăneștiului (Olănești, Păușești Măglași, Vlădești, Ocnele Mari) 2,48 mil euro;
11. Lunca Cernei (Lăpușata, Lădești, Fârtățești, Stănești, Măciuca, Valea Mare) 1,96 mil euro;
12. Valea Oltețului (Berbești, Alunu, Sinești, Grădiștea, Livezi, Zătreni) 2,7 mil euro;
13. Zona Horezu (Horezu, Mateești, Slătioara, Stroești, Vaideeni, Tomșani, Măldărești) 3,78 mil euro (IV)
14. Zona de Sud a Vâlcii (Mădulari, Șușani, Lungești, Gușoeni): 1,86 mil euro
15. Zona Drăgășaniului (Voicești, Mitrofani, Prundeni, Orlești, Drăgășani) 4,74 mil euro (II)
16. Lunca de Est a Oltului (Galicea, Olanu, Drăgoești, Stoilești, Dănicei) 1,9 mil euro
17. Zona Băbeni (Băbeni, Ionești, Frăncești, Mihăești, Govora) 4,51 mil euro (III)
18. Zona Budești (Budești, Golești, Milcoiu, Nicolae Bălcescu) 3,2 mil euro (V)
*Inelul metropolitan al Râmnicului (Budesti, Mihaesti, Vlădești, Ocnele Mari, Bujoreni, Daăești) 5,45 milioane euro