PSD Vâlcea a cerut suspendarea votului la Măciuca
Râmnicu Vâlcea, 5 iun /Agerpres/ – Liderul PSD Vâlcea, deputatul Constantin Rădulescu, a cerut suspendarea procesului electoral în comuna Măciuca, după ce două ştampile de vot de la aceeaşi secţie au dispărut.
„Eu cred că este destul de delicată situaţia cu două ştampile care nu sunt găsite. Una am înţeles că ar fi în urna de vot, dar a mai dispărut şi cea de a doua. Eu am să cer suspendarea procesului electoral până la clarificarea situaţiei. Am discutat cu Biroul Electoral de Circumscripţie şi am să sun la 112 pentru a raporta acest incident”, a precizat, pentru AGERPRES, liderul PSD.
Potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral de Circumscripţie, una din ştampile se află în urna de vot, a doua nu este găsită, dar mai sunt două ştampile utilizabile. AGERPRES / (AS – autor: Liviu Popescu, editor: Marius Frăţilă)
FOLOSIREA ACESTEI ŞTIRI ÎN MEDIUL ONLINE IMPLICĂ CITAREA SURSEI CU LINK SPREwww.agerpres.ro