Prundeniul se află deja în topul primelor 20 de comune dezvoltate ale județului

Cu încasări din zona economicului de aproximativ 5 miliarde de lei vechi, comuna Prundeni începe ușor să arate ca o localitate cu inițiativă, doar în anul 2021 urmând ca noi investiții private să fie inaugurate, din  care una destul de mare, în industria cărnii, care va avea solicita locuri de muncă.

”Sunt multe astfel de investiții publice pe care le facem astfel încât să targhetăm atragerea de agenți economici în zonă. Din fericire potențialul comunei noastre este unul variat permițând atât în sfera industrială cât și în turismul viticol oportunități. Noi venim în întâmpinarea solicitărilor pentru că vrem ca sumele atrase spre bugetul local să ne permită mai multă autonoimie și mai multe sume pe care să punem drept cofinanțări la proeicte europene”, spune primarul Cristina Muntreanu.

În acest sens, în perioada următoare începe reabilitarea completă a mai multor străzi. S-au aprobat indicatori, urmează licitație pentru proiectul ”Asfaltare drumuri comunale: General Zavoianu, Daesti, Orhideelor, Malaxa, Pandurilor, Piciu, Matematicienilor, Manetoiu”.

Iar la CNI sunt depuse sala de sport, dispensarul și Căminul Cultural. Iar în faza avansată se află școala gimnazială.

Comuna Prundeni beneficiază de toate utilitățile apă, canalizare, gaze și urmează astfel să aibă drumurile complet reabilitate.

”Următorii 4 ani sunt axați pentru deschiderea comunei spre toate tipurile de investiții private care să exploateze potențialul comunei noastre. Nu mai vorbim de drumul vinului proeict amplu aflat în desfășurare, care va determina o dezvoltare pe axa agro-turismului”, mai adaugă edilul din Prundeni.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *