Protest al liberalilor în fața Prefecturii

În jur de 200 de protestatari reprezentând aleşi locali ai Partidului Naţional Liberal (PNL) au pichetat vineri Instituţia Prefectului Vâlcea, cerând prefectului Dumitru Cornoiu să anuleze atacarea în contencios administrativ proiectul de împărţire a fondurilor publice în judeţ, proiect aprobat în urmă cu o lună de majoritatea Alianţei Creştin Liberale (ACL), la vremea respectivă, din Consiliul Judeţean.

„Acţiunea primarilor este motivată pentru că fondurile publice care au fost distribuite pe criterii obiective şi în mod legal de noua majoritate din cadrul Consiliului Judeţean, sunt în prezent blocate în urma acţiunii prefectului. Prefectul a acţionat la comandă politică, reprezentanţii Partidului Social Democrat nu au fost de acord cu noua majoritate şi drept urmare au pus presiune pe prefect să atace hotărârea. Prin această acţiune nesăbuită, banii se pot pierde”, a declarat pentru AGERPRES, liderul PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Protestatarii au intrat în sediul prefecturii, unde iniţial, prefectul Dumitru Cornoiu nu a dorit să dialogheze cu aceştia, cerând să discute doar cu cei doi co-preşedinţi ai PNL.

În cele din urmă, reprezentantul Guvernului s-a întâlnit cu reprezentanţi ai edililor, spunându-le acestora că nu va retrage acţiunea în instanţă, pentru că, din punctul său de vedere, hotărârea de împărţire a fondurilor a încălcat legea.

În final s-a ajuns la un acord, în urma căruia s-a stabilit ca PNL să elaboreze un nou proiect de hotărâre privind împărţirea fondurilor, pe care prefectul Dumitru Cornoiu s-a angajat public că nu îl va ataca în instanţă.

Potrivit noului proiect de împărţire a fondurilor, cele şase primării din Vâlcea care nu primiseră niciun leu, fapt care a generat atacarea în contencios de către prefect a acestuia, urmează să primească suma de 15.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *