Proiectele, cartea de vizită a primăriei Popești

Începând din acest an, în comuna Popești vor demara o serie de investiții care vor aduce plus valoare, precum și dezvoltarea serviciilor de orice natură de pe teritoriul localității. Aceste investiții urmeză a se realiza datorită dorinței arzătoare a primăriței care este decisă să aibă o comună modernă, iar comunitatea să beneficieze de utilități și servicii ca în mediul urban. Astfel, la sfârșitul anului trecut, Aurora Măgura, primarul comunei Popești, a depus la Ministerul Dezvoltării 10 proiecte care privesc dezvoltarea infrastructurii, reabilitarea și modernizarea căminelor culturale, dispensarului medical și a celor trei școli. Șefa administrației locale consideră că, într-o comunitate este esențial ca sănătatea, educația și infrastructura să fie de bună calitate, pentru ca oamenii să aibă avantaje și să fie mulțumiți.
”Rolul administrației publice locale este ca obiectivele și proiectele propuse să fie duse la îndeplinire. Sunt în slujba cetățenilor și tot ce am promis, vreau să se realizeze pentru că doresc ca oamenii din comună să fie mulțumiți. Îmi doresc să avem un dispensar modern, școlile să fie reabilitate și dotate conform standardelor, pentru ca elevii si cadrele didactice să-și desfășoare activitatea în condiții decente și cele două cămine culturale să fie reabilitate și modernizate. De asemenea, avem proiecte pentru construirea unui teren de sport la școala din Dăești, realizarea canalizării în satele Meieni, Dăești și Curtea, dar și asfaltarea unui drum paralel cu drumul național, în lungime de 10 kilometri. Pentru toate aceste obiective, am lucrat la proiecte, pe care le-am depus pentru finanțare la sfârșitul anului trecut la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Cartea de vizită a unui primar este atractivă daca are o comună frumoasă, curată, cu o primărie, școli, dispensar, cămin cultural, toate bine puse la punct, dar și biserici, drumuri, apă, canal. Toate acestea te reprezintă ca primar al unei comunități și înseamnă proiecte care să primească finanțare, deoarece din bugetul local nu se pot realiza astfel de investiții”, a încheiat Aurora Măgura.
Claudia POPA