Proiecte cu fonduri nerambursabile la Stroești

Administrația locală din comuna Stroești, sub îndrumarea primarului Toma Ciolacu, lucrează la întocmirea documentațiilor pentru proiecte cu fonduri nerambursabile privind modernizarea comunei. Primarul spune că ”(…) ordinea și curățenia sunt cartea de vizită a unei localități. Cel care tranzitează comuna ar fi încântat să vadă o primărie frumoasă, un dispensar, un parc, un loc de joacă pentru copii, o grădiniță sau o școală cochetă. De aceea colaborez cu o firmă de consultanță specializată în accesarea de fonduri europene nerambursabile în mai multe domenii. Astfel că, în octombrie, prin Grupul de Acțiune Locală, voi depune un proiect pentru modernizarea centrului civic, un altul va fi depus pentru modernizarea și dotarea dispensarului medical, unde își desfășoară activitatea două cabinete medicale, și încă un proiect privind amenajarea și dotarea școlii gimnaziale din satul Cireșu.”

Edilul a mai adăugat că va achiziționa și un utilaj, respectiv o tocătoare hidraulică care se poate adapta la buldoexcavator, pentru tăierea vegetației şi a crengilor de pe marginea străzilor.

3,5 kilometri de ulițe se asfaltează și dalează

În urma ploilor abundente de luna trecută, ulițele și drumurile comunale din Stroești sunt în reabilitare. Fiecare sat sau uliță, spune primarul Toma Ciolacu, trebuie să fie praticabile. ”Chiar dacă ploile și inundațiile au distrus drumurile, trebuie să le refacem, le pietruim bine, pentru ca oamenii să poată circula cu utilajele agricole, precum și cu autoturismele în stare bună. Din bugetul local, dalăm 2.5 kilometri de șanțuri, deoarece trebuie să luăm măsuri de prevenire a inundațiilor pe viitor. Nu cred că dalarea unui șanţ sau asfaltarea unui drum sunt un lux acum, în 2016, ci, din punctul meu de vedere, o normalitate. Ca primar, trebuie să asigur o infrastructură bună, funcțională, dar și utilități normale pentru nevoile comunității. Singurul sat fără apă din rețeaua nouă este Dianu, iar pe OG 28 voi primi banii pentru stația de pompare și alimentare cu apă. Totodată, pe același proiect, se vor asfalta 3,5 kilometri de ulițe, iar în luna octombrie, prin Grupul de Alianță Locală, vom depune și restul proiectelor”, a precizat primarul Ciolacu.

Claudia POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *