Programările la Centrul de Recuperare din Păușești Măglași sunt deja făcute pentru…7 luni!

În comnuna Păuşeşeti Măglasi, potrivit primarului Alexandru Dediu, programările la noul centru de zi pentru persoane vârstnice, sunt deja făcute până în primăvară. Aici de altfel  funcţionează una din cele mai moderne unități medicale de fizioterapie.

Aparatura este una de ultimă oră și asigură timp de zece zile tratament de recuperare pentru o grupă de 10 de pacienți.  Printre acţiunile medicale care au loc la acest centru se numără reabilitarea şi recuperarea neuropsihică, consiliere psihosocială şi informare, terapii de recuperare şi relaxare, socializare şi petrecere a timpului liber, precum şi îngrijiri de specialitate la domiciliu. Aici există aparatură de kinetoterapie, fizioterapie, ecograf, EKG.

Centrrul a fost realizat cu fonduri europene și inaugurat în acest an.

Până la finele lui 2021, Dediu își propune să finalizeze sistematizare străzii principale cu trotuare, mobilier urban și să termine podul de la Valea Cheii. În acest moment se asfaltează Strada Coasta, pe o lungime de 1,5 km.  Iar prin PNI, Anghle Saligny, primăria își propune să reabiliteze 17 km de drumuri

O veste bună este aceea că localitatea a fost declarată eligibilă pentru extindera rețelei de gaze cu 22 de km.

Prin CNI, în satul Valea Cheii se va amenaja o bază sportivă, cu două terenuri de tenis, unul de fotbal, vestiare și o parcare.

În concluzie vorbim de una dintre cele mai dezvoltate comune vâlcene, unde funcționează peste 60 de agenți economici, aici fiind în funcție un parc industrial.

Totodată, în zona Vlăduceni, trei dezvoltatori imobiliari lucrează la constucția unor cabane de vacanță.

Cu o zonă industrială, cu investiţii străine, cu o localitate unde demografia este în creştere, comuna Păuşeşti Măglaşi are toate perspectivele de dezvoltare pentru următorii 10 ani.

„Gradul de confort, calitatea vieţii sunt preocupările noastre. Cei care se mută aici au nevoie de a nu simţi diferenţele între urban şi rural. Trebuie să aibă acces nemijlocit către servicii, să fie un stimulent şi pentru alţii de a veni aici, la Păuşeşti”, spune primarul Alexandru Dediu.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *