Problema la Oltchim este şi a fost Arpechimul! Restul discuţiilor – doar o gargară demagogică

În trei ani de Oltchimofobie, s-au perindat pe la Vâlcea zeci de politicieni, sute de ziarişti. Oltchim a fost temă de campanie, temă de suicid politic, s-a scris, s-a urlat, s-a înjurat, s-a vorbit ore întregi pe televiziuni, s-au debitat miloane de tâmpenii populiste, demagogie pură.. A fost o ciorbă universală în toate mediile.

Dar din punctul nostru de vedere a fost cea mai mare prostie, o incompetenţă şi o atenţie uriaşă acordată unui subiect fals. Nu Oltchimul a fost şi este problema. Oltchimul putea foarte bine funcţiona la capacitate normală, cu sau fără management de stat. Alta a fost problema, aceasta s-a numit Arpechim. Altfel spus, legătura dintre Arpechim şi Oltchim este legătura dintre telefon şi încărcător. Oltchimul fiind telefonul care putea fi de orice firmă, putea să aparţină oricui, încărcătorul este cel vital! Dacă nu ai încărcător sau acesta merge prost implicit telefonul are probleme.

Arpechimul a fost gândit de socialiştii lui Ceauşescu ca o rafinărie, una din cele mai puternice din România care să preia petrolul de import prin Oil Terminal. Ca orice rafinărie ea produce combustibili auto dar şi reziduuri de reacţie. Aceste reziduri vreo 20% din total, însemnând benzine nafta erau ulterior trecute prin piroliză şi prin două conducte subterane, în urma pirolizei, etilena şi propilena ajungeau de la Piteşti la Râmnicu Vâlcea la Oltchim.  Aceste două substanţe erau vitale pentru PVC-ul de la Vâlcea. Transportul pe sub pământ însemna costuri infime faţă de un transport la suprafaţă a doup substanţe periculoase. Deci o rafinărie funcţională asigura prin resturi de rafinare funcţionarea la capacitate maximă a unui combinat şi produse ieftine pe piaţa petrochimică

Momentul critic a fost privatizarea Petrom. În acel moment încărcătorul de telefon cum am botezat noi, Arpechimul, a încăput pe mâinile OMV-ului. Aici a fost timpul critic. Nu ştim dacă cei de la Vâlcea nu au avut discuţii preliminare cu OMV sau guvernul, discuţii în care să se sublinieze faptul că Oltchim este un consumator captiv al Arpechim! Sau şi mai mult se putea merge până la a cere OMV sau a suplimenta privatizarea cu Oltchim. Adică, nene ia şi telefonul, nu doar încărcătorul! Sau clauze precise, ca această rafinărie să funcţioneze obligatoriu!

Şi nefăcutul s-a produs. OMV a decis să închidă rafinăria de la Piteşti. Nici un guvernant nu a avut tupeu să se ducă fulger la austrieci şi să le spună că e nenorcire dacă se întâmplă asta. De ce? Pentru că bănuiesc că nimeni de la guvern nu are habar de acest proces industrial ombilical care se producea de mai bine de 30 de ani între Vâlcea şi Piteşti pe sub pământ.

Putea Oltchimul să fie condus în 2008 de  Papa Francisc I-ul sau de Casa Albă, închiderea Arpechim era clar că stopa automat procesul de producţie pe linia PVC, proces care avea nevoie de tone de etilenă şi propilenă. Ai luat încărcătorul, clar teelefonul se stinge.

Din păcate ignoranaţa acestui aspect s-a mutat asupra conducerii Oltchim. Roibu, nu e treaba noastră dacă a furat sau nu, nu era vinovat însă de reducerea capaictăţii, nu Roibu a închis rafinăria piteşteană! Vinovaţii da, sunt OMV, dar nu-i poţi acuza pe austrieci pentru politica lor internă, dacă oamenii au considerat că nu e nevoie de combustibili pe piaţa auto şi că le e suficient Braziul, este treaba lor.

De aici a început o falsă preocupare faţă de Oltchim. Puteau să i se pună moaştele lui Decapolitul la poartă, să facă Tajmahalul în curte, Oltchimul nu ar fi funcţionat la capacitate normală fără încărcătorul Arpechim. Acolo trebuia duse discuţii, căutate soluţii. La Piteşti trebuia tot circul, toată retorica, presiunea, negocierilor.  Dar nu s-a făcut nimic din toate astea, Arpechinmul va dispărea la fiare vechi şi Oltchimul va rămâne doar o mică uzină cu trei secţii, din păcate acelea fără PVC, adică la vreo 600 – 700 de angajaţi maxim. Soluţii?

Nu mai sunt. Statul român ar trebui să aibă miliarde pentru a prelua Arpechimul, pentru a-l reporni, pentru a lua petrol, pentru a produce combustibili auto, o absurditate. Statul român ar trebui să se transforme în distribuitor şi prpducător de carburanţi. Sau să vină un mare investitor care să cumpere rafinăria piteşteană şi să intre pe piaţa auto. Ar da OMV-ul concurenţei o rafinărie? Hai să fim serioşi. Tu vinzi cartofi în piaţă şi ai o tarabă în plus pe care n-o foloseşti. Ai vinde-o unui alt comerciant de cartofi? Mai degrabă o faci bucăţi…Ei, asta face şi OMV-ul.

Concluzia deci este una tristă dar realistă. Arpechimul va muri, restul de oameni de la  Bradu vor pleca si ei acasă în maxim un an iar la Oltchim din cei 2000 de salariaţi care mai sunt acum, pe viitor vor mai pleca acasa vreo 1.200 – 1.300.

Mihai IONESCU