Privatizarea CET Govora – dezvoltarea accelerată a judeţului Vâlcea!

 

Momentul CET Govora ar putea însemna dezvoltarea judeţului Vâlcea, în următorii zece ani, o dezvoltare accelerată dacă însă, actualii guvernanţi, vor aplica o metodă inedită şi ar gândi mai puţin pentru ei şi mai mult pentru acest judeţ.

Una din primele etape care se cer în cazul de faţă ar fi aplicare rapidă a unui management privat la CET Govora, fără poveşti de adormit cu copii cu Doru Tărăşenie, cu un management privat şi cu o echipă externă. Astfel, Consiliul Judeţean trebuie să scoată la concurs acest mandat iar apoi pentru o perioadă de doi-trei ani, trebuie stipulat un contract foarte clar cu viitorul manager privat, prin care să i se ceară acestuia, nici mai mult nici mai puţin decât pregătirea acestui colos (CET + Termoficare + Mine) pentru privatizare.  Adică, CET Govora va avea management privat cât durează implementarea proiectului european.

Această perioadă este necesară pentru restructurrarea şi dezvoltarea unei noi strategii, astfel încât la final, activul să fie destul de tentant pentru privatizare.

Şi ajungem la momentul privatizării, unde Consiliul Judeţean trebuie să joace extrem de imparţial şi să ştie să vândă această marfă la un preţ extrem de bun, pentru că aceşti bani care ar urma să intre în judeţul Vâlcea vor asigura de fapt dezvoltarea zonei pentru ani buni de acum înainte. În ce sens?

Să spunem că evaluat CET Govora ar ajunge la 100 de milioane de euro, bani pe care CJ Vâlcea i-ar şi încasa. Aceşti bani trebuie să intre într-un cont foarte clar delimitat care să se numească „fond de cofinanţare”. Adică, CJ Vâlcea devine în acel moment, un sprijin de bază pentru toate administraţiile locale care doresc să implementeze proiecte europene şi care nu deţin banii de cofinanţare.

În acel moment Consiliul Judeţean Vâlcea sare în ajutor, dar sub forma unor parteneriate cu acele administraţii locale din care va şi câştiga. Să spunem că nu ştiu care staţiune din Vâlcea accesează un proiect european pentru crearea unui parc de distracţii şi nu are cofinanţarea. Se apelează la CJ Vâlcea care va scoate din fond banii necesari, dar implicit, CJ devine acţionar în cazul proiectului şi câştigă proporţional din veniturile pe care ulterior le-ar produce parcul. Cum avem cazul Râmnicu Vâlcea, unde ştrandul din  Ostroveni necesită cofinanţarea de 50%. Primăria Râmnicului nu are aceşti bani şi aplează la fondul de cofinaţarea al CJ Vâlcea. Veniturile care urmează a veni din exploatarea ştrandului ar urma să fie împărţite cu CJ Vâlcea.  Astfel toate participaţiunile Consiliului Judeţean Vâlcea în cofinanţarea de proiecte europene vor aduce venituri care ar intra tot în acest Fond de cofinaţare.

CJ Vâlcea devine un actor extrem de important al judeţului şi acţionar în multe din proiecte dar şi un încasator, dar asta aşa cum am spus dacă va ştii să valorifice extrem de bine activele pe care le deţine în prezent şi care sunt ghiulele de picior.

RAJDP poate fi la fel de bine restructurat, impus un management privat şi apoi privatizat, iar banii obţinuţi trecuţi în acel fond de cofinanţare al proiectelor europene.

Dacă adminsitraţiile locale ar ştii deci că la o adică se pot baza pe un real sprijin financiar de la o entitate adminsitrativă, s-ar stimula primarii să dezvolte mai multe proiecte europene, multe din ele care să atragă după finlaizarea lor, venituri.

Deci privatizarea CET Govora ar duce după sine la dezvoltarea economică accelerată a judeţului Vâlcea. Orice altă formulă care să nu includă managementul privat şi privatizarea CET va duce din nou la punctul mort în care s-a ajuns zilele astea. O nouă numire politică la conducerea CET ar însemna un dezastru, s-ar grăbi fenomenul Oltchim.

Mihai IONESCU

 

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *