Prin reabilitarea DJ 703G, drumul de la Bucureşti spre Sibiu va avea o nouă rută mai scurtă, prin Berislăveşti

Berislăveştiul va deveni de anul viitor un punct central pe noul traseu, Bucureşti – Sibiu, cel puţin până la definitivarea Austostrăzii. Pentru că localitatea de la poalele Coziei va fi poarta de intrare în judeţ pentru cei care vor opta pentru ajunge pe Valea Oltului, pe o nouă rută şi nu prin Râmnicu Vâlcea.

De altfel, aici a existat un Drum al Domniţelor, în secolele trecute, drum care facilita pentru aristocraţia Bucureştiului accesul spre Călimăneşti – Căciulata. Dar acela era pentru caleşti.

Odată cu asfaltarea DJ 703 G, apare pe harta rutieră un nou traseu extrem de important care va ocoli Râmnicu Vâlcea ca zonă de tranzit şi va pune în valoare turistică perimetrul subalpin din zona Cozia.

Adică pentru cei care vor veni spre Sibiu dinspre Piteşti, se va putea alege traseul Piteşti – Valea Danului (DN 73C), apoi Valea Danului – Şuici (DJ 703 H) şi Şuici – Berilsăveşti- Călimăneşti (DJ 703G).

Astfel, localitatea vâlceană devine cale de acces spre judeţul Vâlcea. Berislveştiul are acel farmec al aşezării care combină muntele cu subcarpaţii, este scăpat de strânsura versanţilor dar primeşte prin culmile înalte deluroase clima blândă a sudului, fapt ce permite localităţii să beneficieze de un aer puternic ozonat, de un relief spectaculos.

În acest an, la Berislăveşti se va reabilita drumul de legătură dintre Călimăneşti şi viitoarea autostradă Sibiu – Piteşti, care traversează central localitate, punând astfel comuna pe un nod important de tranzit: în nord spre Ţara Loviştei, la est spre Bucureşti, la sud spre Râmnicu Vâlcea, la est spre Călimăneşti şi Valea Oltului, devenind astfel unul din cel nodurile agro-turistice ale Vâlcii.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *