Prin PNRR, la Pesceana se vor amenaja 12 stații de autobuz cu aer condiționat și internet
Aruncată imediat sub coama pădurii, la Obârșia Pescenei, comuna care poartă numele acestui râu care curge din scoarța unui copac, udând cinci localiotăți până la vârsare, renaște, odată cu primăvară și odată cu reabilitarea drumului care leagă Vâlcea de Mijloc de Vâlcea sudică.
La Pesceana, proiectele au adus dezvoltare, iar potrivit edilului Ion Vasile, trebuie să ai consultanții care ”zi și noapte” trebuie să te țină la curent cu ce axă nouă s-a deschis pe fonduri europene, ce proeict trebuie depus acum pentru fonduri sau granturi guvernamentale, care sunt criteriile și așa mai departe prin care trebuie atrași bani.
”Noi nu avem încă un buget care să ne permită investiții mari. Probabil că pe viitor, odată cu aranjarea acestei comune, investițiile în utilități, altfel vor sta lucrurile iar comuna va fi în calea agenților economici care vor dori să facă aici afaceri. Poate cei care se întorc din afară și consideră că România este suficient de oportună pentru mici afaceri în rural. Până atunci noi ne străduim să luăm toți banii de care avem nevoie pentru a ne dezvolta”, spune primarul Ion Vasile.
În acest moment, în plin șantier de execuție se află căminul cultural care va completa zona civică a comunei Pesceana, acolo unde deja este finalizată școala gimnazială și mai urmează să fie montată centrală termică. De altfel avem recepția la 4 poduri finalizate și la grădinița.
Sediul administrativ este propus a fi renovat prin Compania Națională de Investiții. Revenind la școală, aceasta urmează să fie completată cu panouri fotovoltaice.
În zona energiei verzi, avem o listă cu modernizarea a 12 stații de autobuz, închise, toate prevăzute cu aer condiționat, internet, acestea urmează să fie finanțate pe PNRR. Tot prin PNRR, primăria va fi digitalizată.
Prin agentia de mediu, se va reabilita iluminatul public și se vor monta stații electrice de încărcare.
Iar la AFIR va fi pus pentru finanțare, un drum agricol de 7,3 km. Totodată aa fost depusă și rețeaua de gaze naturale pe o lungime de 20 de km. La nivel de cadastrare, primarul Vasile spune că până în vară, vor fi intabulate, 2 sectoare.