Prin decizia de la 23 august, Regele Mihai m-a îndepărtat definitiv de monarhie!

Actul de la 23 august este, poate, una din cele mai mari gafe politice, diplomatice sau din orice punct de vedere l-ai privi. Un act care a avut consecinţe apocaliptice pentru Europa de Est – calamitatea comunismului, timp de 50 de ani.

Nu ştim dacă a existat o telegramă de la Stockholm, dar ştim un lucru: prostia făcută de Regele Mihai şi de grupul obedient de la Palat a dus la căderea Berlinului în mâinile sovieticilor, şi nu a aliaţilor.

O rezistenţă a României pe frontul de est, chiar şi cu o zi în plus, ar fi dus la avansul trupelor anglo-americane spre Berlin.

Să recapitulăm: suntem în anul 1944, în vara de după Normandia, când deja Franţa fusese eliberată, iar anglo-americanii mărşăluiau (în afară de Ardeni, nemţii nu au oferit suprize) spre Germania.

Stalin, care ani buni se rugase pentru deschiderea celui de-al doilea front în vest, acum începe să se teamă de faptul că o victorie directă la Berlin a anglo-americanilor ar reface calculele de la Yalta.

Privind geografic, Armata Roşie, care în ajunul lui 23 august era în zona Basarabiei, avea în faţă trei obstacole – în afara nemţilor, mai erau în discuţie aliaţii acestora, România şi Ungaria. Deci, un avans mai greu pentru Armata Roşie decât pentru aliaţii occidentali de pe frontul din apus.

Stalin ştia şi că în România există discuţii cu privire la ieşirea noastră din acest război şi că deja sunt formate mai multe centre de putere în acest sens.

Dar omul de negocieri pentru Stalin nu era monarhul, ci militarul cel mai cunoscut, mareşalul Ion Antonescu.

Astfel, ruşii aveau nevoie de un acord cu România pentru a grăbi avansul spre Berlin, înaintea americanilor, dar şi România avea nevoie să iasă onorabil dintr-un război deja pierdut de nemţi. Deci, Rusia nu putea impune condiţii de forţă, ci era obligată să negocieze.  Pe asta miza cabinetul lui Antonescu în fixarea unor condiţii în armistiţiul cu Moscova.

Aici apare gafa monumentală a lui Mihai. Actul de la 23 august, un act nescris, ci doar un comunicat radiofonic şi o decizie internă parcă, pune ruşilor totul pe tavă. Din păcate, nu doar România este oferită, ci tot estul Europei. O surpriză extrem de plăcută pentru Moscova, care profită de faptul că nu există nimic scris şi ia în prizonierat aproape toată armata română aflată pe frontul estic.

Cade tot flancul est-german, tot frontul balcanic al Germaniei se prăbuşeşte (Tito face minuni în Iugoslavia), armata roşie trece ca prin brânză prin această parte a Europei (îşi permite să joace la Varşovia extrem de abominabil) şi ajunge, evident, la Berlin înaintea aliaţilor occidentali.

Deşi România a participat şi la campania din Est alături de ruşi, nu suntem luaţi în considerare, ar fi fost culmea, URSS nu ar mai fi putut ulterior emite pretenţii de despăgubire şi lua România ca pradă de război.

Occidentalii nici atât nu au considerat România o naţiune învingătoare în războiul anti-nazist,  pentru că actul de la 23 august 1944 întreprins de România a însemnat, de fapt, pierderea Berlinului în favoarea sovieticilor şi, implicit, a întregii Europe de Est. România nu a fost niciodată invitată la vreo ceremonie de sărbătorire a victoriei de la 9 mai 1945.

În istoria pe care am învăţat-o cu toţii în gimnaziul socialist, ni se repeta propagandistic teoria: “Actul de la 23 august a grăbit sfârşitul războiului cu 9 luni”. Nimic mai real, numai că singurul avantaj a aparţinut URSS-ului, iar cele 9 luni de grabă au dus la 50 de ani de comunism.

Uite, de aia nu sunt regalist, iar decesul reginei Ana îl tratez ca pe un simplu eveniment istoric, cu părerea de rău că e vorba de un deces şi, în consecinţă, am doar respectul contextual pentru un astfel de moment.

Mihai IONESCU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *