Prin Anghel Saligny, la Stoenești, se vor asfalta 11 km de drumuri

Comuna Stoenești mizează pe introducerea rețele de gaze, de departe cel mai amplu proiect necesar atât dezvoltării urban imobiliare cât și dezvoltarea de noi industrii în zonă.

”Fără gaze nu există o dezvoltare completă. De la încălzirea locuinței până la încălzirea unei hale industriale sau în porcesul de producție, este vitală această utilitate. Să sperăm că România va implementa cu succes acest proiect de țară, despre care tot vorbim în ultima perioadă”, susține primarul Gheorghe Dumbravă.

În această perioadă se refac drumuri, se contruiesc două podețe, în satul Islazul din Zona Jgheaburi. Tot în Jgheaburi urmează să se foreze un nou puț de apă pentru a suplimenta în timpul verii necesarul de apă potabilă în comună. Totodată se va extinde rețeaua de apă și pe ultimele drumuri sătești.

În satul Dobriceni se va amenaja un loc de joacă și tot din fonduri locale, la dispensar se va amanaja un nou grup sanitar. Căminul Cultural va fi anvelopat tot în acest an iar în zona centrală și pe drumul național se vor executa trotuare.

Prin Programul de Investiții ”Anghel Saligny” se vor asfalta 11 km de drumuri, ultimii care mai trebuie reabilitați în localitate, astfel încât administrația Dumbravă poate spune că a încheiat un amplu proces de asfaltare, într-o comună care în urmă cu 10 ani, nu însuma nici măcar 10 km de drumuri asfaltate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *