Primele de sărbători au urcat salariul mediu din Vâlcea pe locul 8 din coadă, la 3.804 lei, în decembrie 2023

Luna decembrie nu este, de regulă, o lună de referință pentru calculul salariului mediu net, asta deoarece, în această lună intervin primele, bonusurile, salariul al 13-lea și alte beneficii pe care de regulă companiile le oferă angajaților de sărbători. Poate și de aceea, la nivel național, salariul mediu net a crescut considerabil față de luna noiembrie.

Și în Vâlcea, avem cea mai mare creștere din ultimii ani, județul nostru ajungând chiar pe locul 8 din coadă, cu un salariu mediu net de 3.804 lei, pe luna decembrie 2023. Vorbim de cea mai bună plasare a nivelului salariului mediu din județul nostru pe ultimii 5 ani.

La nivel național, Bucureștiul ocupă de departe prima poziție cu un salariu mediu de net de peste 1.300 de euro net, adică 6.662 lei. Urmat de Cluj cu 6.199 lei. Fiind cele două zone care au depățit acest prag de 6.000 lei.

Peste 5.000 de lei net, în luna decembrie au mai obținut salariații din Timiș 5.541 lei, Ilfov 5.240 lei, Sibiu 5.211 lei și Gorj 5.041 lei. Iașiul, Brașov, Prahova și Constanța închid top zece cu salarii de 4.849 lei, 4.798 lei, 4.711 lei, respectiv 4.638 lei.

De altfel un număr de 22 de județe depășesc pragul de 4.000 de lei salariul mediu net, în luna decembrie a anului 2023.

Așa cum am spus Vâlcea cu 3.804 lei este tot pe ultimul loc în Oltenia, unde am văzut că primele din minerit au dus Gorjul la peste 5.000 de lei salariu. Doljul ocupă locul 12 cu 4.631 lei, Oltul poziția 15 cu 4.404 lei și Mehedinți pe locul 22 cu 4.063 lei.

Ultimele trei locuri sunt ocupate de Hunedoara cu 3.687 lei, Vrancea cu 3.646 lei și Teleorman cu 3.450 lei.

Așadar un vâlcean a câștigat cu aproape 200 de lei în medie, în luna decembrie față de noiembrie și cu aproape 600 de lei mai mult decât în luna decembrie 2022. În termeni procentuali, vorbim de creștere de 19% pe 12 luni.

Dar, așa cum am spus, nu putem vorbi de un salariu de referință, decât dacă și în luna ianuarie 2024 se păstrează măcar la aceeași valoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *