Primarul Ploieştiului citat la DNA

Primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, a fost citat la DNA într-un dosar în care se efectuează cercetări cu privire la premierea din bugetul local a echipei FC Petrolul Ploieşti.
Bădescu a declarat, duminică, pentru AGERPRES, că a fost citat să se prezinte luni dimineaţă la DNA, după ce săptămâna trecută au fost citaţi şi 26 de consilieri locali, city managerul Anca Agapie, secretarul Oana Iacob şi şefii direcţiilor Juridic şi Financiar.
”Este vorba despre o anchetă care vizează plăţile făcute de municipalitate către Asociaţia ‘Lupii Galbeni’. Se pare că verificările au pornit ca urmare a unui denunţ făcut de fosta directoare economică, Nicoleta Crăciunoiu”, a precizat Iulian Bădescu.
Procurorii DNA au ridicat, marţi, de la sediul Primăriei Ploieşti, mai multe documente de la compartimentele Juridic şi Financiar care au legătură cu plăţile efectuate de municipalitate către Asociaţia ”Lupii Galbeni”.
Primarul Iulian Bădescu a declarat, la acel moment, pentru AGERPRES, că procurorii au solicitat toate documentele care au stat la baza plăţilor făcute de primărie către Asociaţia ”Lupii Galbeni”, respectiv o hotărâre de consiliu local întocmită în anul 2012, documente de plată, Regulamentul de funcţionare a CL Ploieşti şi documentele referitoare la sancţionarea fostului director economic Nicoleta Crăciunoiu.
Fostul director economic a fost destituit la propunerea Comisiei de Disciplină după ce a refuzat să avizeze o plată către FC Petrolul Ploieşti.
Un număr de 26 de consilieri locali au fost citaţi, săptămâna trecută, la DNA, dar şi city managerul Anca Agapie, secretarul Oana Iacob şi şefii direcţiilor Juridic şi Financiar.
Consiliul Local Ploieşti a aprobat, la sfârşitul anului 2012, o hotărâre “privind cooperarea municipiului Ploieşti cu Asociaţia comunitară ‘Lupii Galbeni’ 2012 în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, servicii şi proiecte de interes public local, având ca obiectiv principal susţinerea şi promovarea echipei de fotbal FC Petrolul Ploieşti”.
Prin aceasta, primarul Iulian Bădescu a fost împuternicit să semneze un contract de cooperare cu Asociaţia “Lupii Galbeni”, valabil pe o perioadă de cinci ani competiţionali începând cu sezonul competiţional 2012 – 2013, care prevede că echipa de fotbal ploieşteană primeşte un milion de euro de la bugetul local în cazul în care se clasează pe unul din locurile 10 – 6 în Liga I, iar suma creşte la două milioane de euro în cazul în care echipa se clasează pe unul din locurile 1 – 5 în Liga I.
De asemenea, contractul prevede acordarea sumei de un milion de euro de la bugetul local în cazul câştigării Cupei României de către echipa ploieşteană, trofeu pe care aceasta l-a câştigat.
Petrolul Ploieşti a câştigat Cupa României Timişoreana la fotbal, după ce a învins echipa CFR Cluj cu scorul de 1-0 (1-0).
Astfel, municipalitatea trebuie să plătească suma de trei milioane de euro pentru performanţele sportive obţinute de Petrolul Ploieşti.
Până în acest moment, Primăria Ploieşti a virat trei tranşe de bani în conturile Asociaţiei ”Lupii Galbeni”, respectiv 1,2 milioane de euro, 1,3 milioane de lei şi 1,7 milioane de lei

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *