Primarul Gîngu somează Distrigaz să racordeze locuitorii din Bujoreni, să respecte legea și să-onoreze obligatiile contractuale

Crăciunul a venit cu o veste mare pentru Bujoreni… Distrigaz a cerut și a primit aprobarea pentru licență de distribuție gaze naturale în toate cele 7 sate ale comunei Bujoreni.

Sperăm să își îndeplinească obligațiile legale de dezvoltare a rețelei de distribuție și să nu mai tragă de timp. Rog toți cetățenii doritori de racord la gaze naturale să depună cereri la Distrigaz deoarece sunt foarte ignoranți (nu am găsit un cuvânt mai blând pentru nesimtirea lor) iar legea 155/2020 îi obliga la efectuarea racordului de gaze în 180 de zile de la cerere …

Doar împreună îi putem forța să își facă treaba pentru că ei au presupus că toată munca noastră pentru obligarea lor să își îndeplinească obligațiile legale nu va da roade dar am reușit! Așteptăm și măsurile care sper să fie luate de ANRE pentru nerespectarea legii și prejudicierea cetățenilor din Bujoreni. Demersurile pentru binele cetățenilor din Bujoreni vor continua! Doamne ajută!

Distrigaz a refuzat să ne dea aviz pe proiectul nostru cu fonduri europene de frică să nu aducem alt operator și prin mișmașuri au încercat să ascundă concesiunea lor pe toată localitatea și pentru asta vor plătii cu vârf și îndesat… au vazut deja că aflam multe și sunt deja agitati… așteptăm rezultatele rapide.

Au obligația ca în 180 de zile de la solicitarea unei persoane să facă racordul la gaze. Noi am redepus săptămâna trecută după vizitele mele la ANRE și Ministerul Energiei unde am aflat că au licență din 2013 la Bujoreni și concesiunea pe toate satele din 2019. Am depus sesizare pentru nerespectarea obligațiilor legale și ascunderea de cetățeni a informațiilor publice și deja se văd rezultatele… vă rog să îi Bombardam cu cereri multe pentru a primi și ei amenzi pentru nerespectarea legislației… am vorbit deja cu avocați și vom începe și un proces cu Distrigaz…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *