Primarul din Lungești recidivează: a returnat gunoiul celor care l-au aruncat însoțit de amenzi

”Nu poți altfel să-i convingi pe cetățeni să respecte legea dacă bunul simț lispește. Având în vedere faptul că am fost la fața locului, am căutat prin deșeuri, am găsit facturi, ordine de plată, caiete ale elevilor si copii după buletine.  Am descoperit două familii care vor fi amendate cu maximum stipulat în Hotărârea de Consiliu, deoarece acest lucru este incredibil de imaginat. Recomandăm ca atunci când vedeți pe cineva aruncând deșeuri, să faceți o poză și să vă adresați angajaților din UAT Lungești”, spune primarul Tiberiu Costea. 

Edilul este cunoscut prin faptul că întreprinde demersuri pentru a menține localitatea în zona verde, declarând război total celor care aruncă deșeurile pe marginea drumurilor, albii de pâraie sau rigole.

Acesta a mai returnat în câteva rânduri deșeurile unor familii care au avut nesimțirea de a le arunca pe marginea drumului.

În condițiile în care în comună se ridică periodic gunoiul menajer, la prețuri decente dar există și o colectarea selectivă a deșeurilor.

Comuna Lungești este una din cele mai frumoase și elegante localități din zona de sud a Vâlcii, o comună cu multe parcuri, cu un centru civic demn de un oraș, cu toate clădirile publice reabiilitate și unde primăria are depuse proiecte pe toate axele de finanțare, fie guvernamentale fie europene. Localitatea se laudă cu un dispensar medical ultradotat, școli moderne, o sală polivalentă, centrul cultural, toate  așezate într-un spațiu verde, elegant. Aici, urmează să fie ridicată o grădiniță cu program prelungit, cu finanțare de la Banca Mondială, la cererea părinților care doresc să aibă un loc unde să poată să-și lase copii în siguranță, atunci când merg la muncă.

Mai sunt în șantier, cât mai permite timpul, trei poduri, Mamu, Mămulețu și Cojic, pe situații de urgență. Luna trecută a fost recepționată grădinița din centru, reabilitată prin POR.

Costea speră ca în acest mandat să vină investitori în localitate, dată fiind apropierea de Drumul Expres Craiova-Pitești, de zona industrială a Drăgășaniului. Inveestiții fie în industrie, fie în agricultură, mai ales că localitatea va beneficia de gaze naturale

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *