Primarul din Livezi solicită ADI APA să urgenteze implementarea rețelelor de apă, după 10 ani de asteptare
Ștefan Verdeș spune că așteaptă implementarea proiectului pe POIM, în ceea ce privește rețeaua de apă potabilă în localitate, proeict așteptat de ani buni de locuitori și speră că în acest an vor demara lucrările.
Prin Anghel Saligny a fost semnat proiectul care va asigura finanațare pentru introducerea rețelei de apă potabilă în satele Părăușani și Pleșoiu.
În acești 4 ani s-au s-au asfaltat sau sunt în plin proces de excuție 0 km de drumuri de interes local, drumuri care erau practic imposibil de folosit când plouă. Oameni izolaţi, oameni la care nu putea ajunge ambulanţa, oameni care din păcate şi decedaţii şi-i duceau în braţe.
Verdeș promite că în următorii 4 ani, comuna Livezi va investi în a reduce handicapul față de alte localități și la final, utilitățile e bază vor fi în comună. Și anume, apă, canalizare, drumuri și poate chiar gaze naturale.
Un alt capitol important la care Verdeș spune că are așteptări este prezența investitorilor în localitate, pentru că odată cu rețelele de utilități, localitatea poate deveni una atractivă pentru cei care doresc să dezvolte aici afaceri.