Primarul din Drăgăşani doreşte refacerea brandului din industria viticolă

Dezvoltarea turismului de nişă, în sectorul viticol şi reindustrializarea oraşului au fost abordate în discursul de joi al primarului municipiului Drăgăşani, Cristian Nedelcu, cu ocazia sărbătoririi a 479 de ani de la atestare documentară a aşezării viilor.

‘Suntem al doilea municipiu din judeţul Vâlcea şi încercăm să refacem un brand care până în 1989 era cunoscut prin industria viticolă, precum şi prin industria uşoară şi de armament. În plan cultural, Drăgăşaniul era cunoscut drept oraşul lui Gib Mihăescu. Am traversat cu toţii perioada grea a tranziţiei, adaptarea la economia de piaţă, când, la un moment dat, ajunsesem la una din cele mai mari rate a şomajului. Azi, oraşul, spun eu, şi-a găsit câteva axe importante de dezvoltare, turismul de nişă, cel viticol, dar şi crearea parcului industrial, unde aşteptăm investitorii’, a declarat Nedelcu.

El a vorbit şi despre obiectivele turistice ale municipiului, Muzeului Viei şi Vinului, Drumul Viilor, Complexul de agrement Batca.

‘Dealul Viilor va fi pentru operatorii de turism din ţară un circuit inedit pentru amatorii care vor să vadă cum arată de aproape crame celebre, cum se face vinul, procedurile de degustare. Sunt convins că aici vor apărea în curând pensiuni cu specific turistic’, a spus Cristian Nedelcu.

Municipiul Drăgăşani a fost atestat documentar pe 7 iunie 1535, într-un hrisov al domnitorului Vlad al VII-lea Vintilă de la Slatina care arată: ‘jupânul Fârtat pârcălabul şi fiii lui, ca să-i fie în Lăleşti şi Drăgăşani şi în Murgeşti, pentru că i-au fost bătrâne şi drepte moşii de moştenire’.

Drăgăşaniul era cunoscut încă din perioada dacică şi romană, aici existând una dintre cele mai importante cetăţi, Rusidava, dar pe care arheologii nu au reuşit să o găsească. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *