Primarul din Câineni spune că România poate profita din turism în 2021

Ion Nicolae, primarul localitîţăţii vâlcene Câineni, situată pe Valea Oltului, spune că chiar dacă anul 2020 este compromis din punct de vedere al turismului, anul 2021, poate regăsi România, printre destinaţiile favorite pentru români,
„Asta depinde foarte mult de strategia operatorilor din turism, de sprijinul puternic al statului, astfel încât, în anul 2021, România să poată recupera deficitul în acest domeniu din acest an.. Sunt ferm convins că după această pandemie, pentru câţiva ani, turiştii români vor dori să-şi petreacă vacanţele, concediile mai aproape de casă, în ţară, ezitând să rişte în a pleca în destinaţii europene şi nu numai. Ideea de confort mental, faptul că dacă se întâmplă ceva, Doamne Fereşte, eşti în ţară, aproape de casă, e un criteriu care, cred eu, în 2021 va fi important în alegerea destinaţiei de concediu. România şi Vâlcea implicit, care este un judeţ turistic, pot profita de acest aspect şi dacă operatorii de turism, proprietarii de structuri hoteliere, administraţiile locale pot fi pe fază, anul următor poate fi un an de succes. Diversitatea opţiunilor de turism, o ofertă complexă, pot face din România un loc de excelenţă pentru turism”, spune primarul din Câineni.
Edilul afirmă că interesul turiştilor germani pentru Câineni va exista şi în anii următori, chiar dacă în această vară, se va înregistra un recul la acest capitol.
Câineniul este o comună situată în nordul montan al judeţului Vâlcea, fiind un punct de plecare pentru montaniarzii care se încumetă să urce creasta Făgăraşului dinspre Valea Oltului. Totodată în Câineni se află şi câteva pensiuni iar numărul acestora este în creştere, fiind o localitate care combină arhitectural şi social zona de interferenţă dintre Ardeal şi Oltenia de Nord.
În ultimii ani, comuna vâlceană a devenit o predilecţie pentru turiştii din Germania, Austria, Polonia şi Ungaria, aceştia optând să plece în Munţii Făgăraş, din Câineni.
Biserici vechi, mănăstiri, peşteri verticale, canioane, trasee de creastă, frumoasa vale a Oltului sunt obiectivele care pot fi admirate în Câineni.
Liviu POPESCU