Primarul Concioiu s-a înscris cu documentația pentru apă și canal Planul Național de Redresare și Reziliență

Prin masterplanul de apă și canal al județului Vâlcea, comuna Gușoeni urma să aibă, alimentare cu apă și canalizare. Numai că, la sfârșitul lunii decembrie, a fost înștiințată că că nu mai avea deloc canalizare și nici 2,5 km de rețea de alimentare, din cei 13 km.

Primarul Nicolae Concioiu nu a stat degeaba şi s-a înscris în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu speranța de a avea sorți de izbândă.

”Am așteptat atâția ani pentru a avea apă și canal pentru ca oamenii din comună să aibă aceste utilități, iar faptul că am fost excluși din masterplan, le-a spulberat orice speranță. Noi nu avem nicio vină, de aceea i-am acționat în judecată. Nu stăm degeaba și am depus documentația în PNRR, iar acum așteptăm să vedem dacă vom fi eligibili și vom primi finanțare.”, spune edilul.

La capitolul investiții, Concioiu a mai declarat că ”lucrările la noua grădiniță sunt pe finalizare. Deja a venit și mobilierul, urmând a se amenaja curtea și să se stabiliească structura organizatorică pentru educatori. Din bugetul local am aprobat sumele necesare pentru burse și vom asigura sumele necesare pentru co-finanțări la proiecte. Pe partea de investiții din bugetul local stăm foarte prost, doar sumele de la Consiliul Județean pentru intreținerea drumurilor neasfaltate. În acest sens, așteptîm de la Compania Naâională de Investiții finanțarea pentru proiectul de modernizare a 7 km de străzi și ulițe și pregătim o altă documnetație pentru alți 5 km. În ceea ce privesc gazele, am primit de la firma care a concesionat o adresă prin care ni se comunică că trebuie să refacem documentația.”, a încheiat primarul Concioiu.

Claudia POPA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *