Primarul Concioiu dorește înființarea un centru de zi pentru bătrânii comunei

Consiliul local al comunei Gușoeni a aprobat proiectele principale pentru anul 2016 care cuprind în integralitate obiectivele electorale cu startul imediat. Astfel, pentru a putea prinde sesiunea de depunere a priectelor din luna august, primarul Nicolae Concioiu a adus experți pentru efectuarea urgentă a documentațiilor și introducerea la finanțare, privind asfaltarea drumurilor vicinale și a ulițelor. De asemenea, o altă problemă pe care a precizat-o edilul este introducerea canalizării. ”Împreună cu proiectantul de la apă și canalizare, am găsit o soluție pentru a putea introduce și canalizarea, deoarece există niște criterii drastice care trebuiesc îndeplinite, iar la o comunitate cu populație mică, plus alte criterii, nu se îndeplinesc punctele necesare eligibilității proiectului, dar datorită faptului că avem pe teritoriul comunei investiții private, am reușit să ne încadrăm și sperăm ca proiectul să fie analizat și să se încadreze cu un punctaj corespunzător.”, a precizat Concioiu.

O preocupare majoră, socială, căreia primarul Nicolae Concioiu îi acordă o deosebită atenție este înființarea unui centru de zi pentru bătrâni. Această investiție este absolut necesară deoarece în Gușoeni trăiesc foarte multe persoane vârstnice, dar și peste 100 de persoane cu handicap, acesta fiind un argument solid care să conducă la necesitatea înființării și funcționării unui astfel de centru. Edilul vede această investiție posibilă, chiar dacă desfășurarea acestei activități va fi suportată din bugetul local.

”Trebuie să ajutăm cumva acești oameni, peste 100 de persoane cu handicap, vârstnici foarte mulți, sunt bătrâni nevoiași de care nimeni nu mai are grijă, sunt părinții noștri (…) și trebuie să găsim o modalitate umană și legală prin care să avem grijă de ei, să le asigurăm o masă caldă, o asistență medicală. De aceea, înființarea unui centru de zi, ar fi de mare ajutor pentru acesti oameni. Știu că e foarte dificil de a ne lua un astfel de angajament, pentru că funcționarea acestui centru va fi suportată doar din bugetul local, dar cred că pentru o perioadă de 4-5 ani, am putea să o asigurăm. Așadar, în prima ședință extraordinară a consiliului local, am aprobat expertizarea studiilor geo, privind reabilitarea dispensarului medical și înființarea unui centru de zi. Pregătim documentația privind întocmirea studiului de fezabilitate, expertize, măsurători topo, studii geo etc și căutăm oportunități pentru finanțarea europeană privind înființarea acestui centru de zi care să aibă o capacitate de minim 50 de persoane.”, a menționat primarul Concioiu.

Claudia POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *